Screenshot from The Night of the Hunter (dir. Charles Laughton/1955)
Screenshots from Cloud Atlas (dir. Tom Tykwer & Wachowski siblings/2012)
Falangele inscripţionate sunt singura legătură între cele două filme pe care le separă, pe lângă prăpastia temporală, şi decalajul valoric (într-o clasă superioră fiind, se înţelege, The Night of the Hunter). Dar nici catch-ul ăsta nu funcţionează până la capăt, fiindcă personajul lui Robert Mitchum avea tatuate degetele ambelor mâini (pe dreapta era Love), în timp ce personajul lui Tom Hanks (mă rog, unul din ele, că sunt vreo şapte cu totul, în cazul de faţă un scriitor frustrat) îşi accesorizează grafic doar stânga. N-am reuşit să aflu ce semnifică acea mantră, însă nici nu prea contează din moment ce n-are (sau nu pare să aibă) vreo greutate, vreun sens anume, într-un maglavais* - şase fire narative, şase genuri epice... şi-un personaj pe nume Sixsmith - doldora de implauzibilităţi, incoerenţe şi rezolvări pripit-forţate, hibe care în materialul-sursă (un roman de David Mitchell) erau evitate cu măiestrie. Sigur, cunoaştem cu toţii adagioul - nici o carte nu poate fi perfect ecranizată -, însă asta nu scuză haosul conceptual şi stilistic din mintea unor oameni ce redesenau cândva nişte trenduri (Lola Rennt, The Matrix).
Totuşi, n-aş zice că acest Cloud Atlas e un film bombastic şi prost (cum sunt de ex., The Avengers sau Transformers), ci doar o tentativă dubioasă (şi mult prea lungă) de a deghiza în entertainment premium vulgarizarea ştiinţei şi, cum altfel?, misticismul de tarabă.
Totuşi, n-aş zice că acest Cloud Atlas e un film bombastic şi prost (cum sunt de ex., The Avengers sau Transformers), ci doar o tentativă dubioasă (şi mult prea lungă) de a deghiza în entertainment premium vulgarizarea ştiinţei şi, cum altfel?, misticismul de tarabă.
* Din germ. mackelweiβ.