Mai toate filmele horror se reduc la convenţii şi clişee: cine crapă primul şi cum, de ce ajung victimele în postura respectivă, ce le transformă în ţinte, care-s motivaţiile ucigaşului/ucigaşilor ş.a.m.d. Practic, în zona asta nu se mai po
ate inventa nimic (staţi liniştiţi, aşa e şi cu westernurile), evoluţia e cumva îngheţată. Excelenţa se mai poate atinge doar la nivel de execuţie (cum îmbini toţii tropii genului astfel încât spectatorul să nu aibă o acută şi disconfortantă senzaţie de dej-vu) şi - foarte rar - în materie de construcţie a personajelor.
The Cabin in the Woods (dir. Drew Goddard/2011) e undeva pe la mijloc: nici nu îngroaşă rândurile slasher-elor stas, dar nici nu se abate foarte tare de la linie. E un fel de Funny Games în versiune hardcore a cărui particularitate e permanenta conştientizare a propriilor limite. Drept pentru care forţează doar acolo unde e de forţat, exploatând maniacal-subversiv aşteptările publicului pe principiul „you think you know the story?” (meritul îi aparţine scenaristului Josh Whedon, doctor docent în jonglerii narative). Altfel spus, împacă bine sângele cu tapetul: talibanii horror-ului nu se vor considera traşi pe sfoară, iar spectatorii de ocazie (cum sunt eu, de exemplu) vor considera că nu şi-au irosit complet timpul.