Screenshot from Brand Upon the Brain! A Remembrance in 12 Chapters (dir. Guy Maddin/2006)
Iniţial aveam de gând să postez doar imaginea asta asortată cu un pasaj din cartea lui Lucian Boia despre naţia română, însă iniţiativa celor de la filme-cărţi m-a întors din drum. Prin urmare, deşi nu mă omor după ierarhii, iată care sunt, în opinia mea, cele mai bune trei filme româneşti ale tuturor timpurilor (ordinea nu contează):
* Meandre (dir. Mircea Săucan/1966): film dominat de un rafinament stilistic impecabil, avangardist în raport cu vremurile în care a fost făcut, survol poetic al abisurilor sufleteşti articulat cu o precizie şi delicateţe demult dispărute.
* Iacob (dir. Mircea Daneliuc/1988): ecranizare după o nuvelă-reportaj de Bogza cu un Dorel Vişan colosal prin felul în care duce în cârcă întreg filmul. La acel moment, Mircea Daneliuc nu era preocupat de stridenţe şi şocuri gratuite, ci era orientat spre o anume puritate/simplitate a limbajului cinematografic. Om, funicular, cer, pământ, zăpadă, foc, noapte, zi - acestea sunt elementele cu care operează, iar austeritatea asta şi rama în care e prinsă fac din Iacob un film memorabil şi rar. Iar ultima jumătate de oră e probabil cea mai bună jumătate de oră văzută în filmul românesc modern.
* Concurs (dir. Dan Piţa/1984): vizionar, abrupt şi cu o distribuţie brici dominată de Dinică, Moraru şi Bleonţ. E filmul pe care l-aş proiecta ca terapie de şoc la team-building-urile organizate de multinaţionalele de pe la noi.
Menţiuni: Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (dir. Andrei Ujică/2010) şi Secvenţe (dir. Alexandru Tatos/1986)