După un periplu filmografic ce a inclus trei capitale europene (Londra, Paris şi Roma), Woody Allen s-a întors în America. A făcut Blue Jasmine, un film petulant, superior trilogiei anglo-latine compuse din You Will Meet a Tall Dark Stranger, Midnight in Paris & To Rome With Love, însă nostalgia Occidentului îl urmăreşte şi e prezentă la tot pasul în noua sa cine-întreprindere. Sesizându-i slăbiciunea în diverse puncte ale filmului, am decis ca în locul unui text more or less sobru să alcătuiesc un decalog în nota de exuberanţă dezordonată pe care mi-a transmis-o această adorabilă comedie amară de moravuri lejere şi nevroze grele. I-am zis 8 porunci (autoimpuse) pe care trebuie să le respecte un film de Woody Allen turnat pe pământ american
1. Metropola în care se desfăşoară povestea trebuie să fie cât mai apropiată ca atmosferă de un oraş european. San Francisco, de pildă, e o opţiune viabilă.
1.1. Dacă filmezi în San Francisco şi nu arăţi Golden Gate-ul, fie şi fugitiv, mai bine o laşi baltă.
2. Titularele rolurilor principale feminine trebuie să fie european based (e ok şi adoptate de Europa), vorbitoare native de limbă engleză. Cate Blanchett şi Sally Hawkins (Happy-Go-Lucky, dar şi Cassandra's Dream, n.m) corespund profilului.
2.1. Dacă în distribuţie figurează Cate Blanchett e nevoie şi de versiunea sa americană cu rol decorativ: Tammy Blanchard. Dacă numele acesteia are o sonoritate apropiată de al titularei, cu atât mai bine.
3. Rolul lui Cate Blanchett trebuie scris de aşa manieră încât să o pună plenar în valoare. Dacă trebuie să se tânguie, atunci să se tânguie, dar cu moderaţie. Dacă trebuie să pară neajutorată sau, dimpotrivă, predator woman, go for it! Dacă trebuie să treacă fără preaviz de la o stare de spirit la alta (doar e bipolară!), atunci nu pregeta să o pui în astfel de situaţii. Are şcoala britanică de actorie (plus cea aussie, dar tot dracul ăla e, în esenţă), se va descurca. Iar publicul va fi impresionat ineluctabil.
3.1. Nu uita că trebuie să consume (mult) alcool, dar nu în exces!
4. E absolut necesară inserarea unei referinţe livreşti care să amintească de statul european în care ai făcut ultimul film. Nu-i musai să fie un citat din Dante sau Goldoni, e de-ajuns şi o cafenea. Cu condiţia să se numească Petrarca!
5. Plasează un non-sens cât casa din care să reiasă dispreţul pentru o anumită categorie de cetăţeni americani (bogătaşii snobi/parveniţi). E.g.: deşi are un iPhone, Jasmine habar nu are să folosească un computer!
Precizarea mea: În genere, o astfel de eroare poate afecta decisiv credibilitatea unui film, cu atât mai mult cu cât chichiţa de care vorbesc are rolul de a resuscita arcul narativ (aşa cum se întâmplă aici). Dacă vă aduceţi aminte, după un oarecare ralanti, filmul reporneşte în forţă exploatând tocmai această găselniţă: Jasmine ajunge să cunoască un bărbat ce i-ar putea oferi siguranţa financiară de odinioară. participând la o petrecere recomandată de colega ei de curs, altă computer illiterate cu iPhone.
Trec peste faptul că acel curs, un fel de PC for dummies, nu cadrează cu stilul de viaţă al unei persoane care a trăit într-un paradis scrobit. Cu alte cuvinte, la standingul pe care-l avea înainte de momentul prăbuşirii (undeva după 2010), e greu de crezut că ar fi putut ţine un computer prin casă doar de fiţă fără să fi avut măcar curiozitatea de a vedea cum funcţionează. Scăparea e cu atât mai ciudată cu cât Allen nu vrea să-şi desfiinţeze personajele şi nici să le facă să pară stupide! Îmi place să cred, deci, că scurtcircuitul ăsta e generat fie de realitatea care l-a surclasat pe bătrânul cineast, fie de refuzul său de a-şi actualiza sursele de inspiraţie. Aş vrea să fiu bine înţeles: nu caut pete în soare. Am trecut cu vederea anomalii şi mai stridente. „Decât” că în situaţia dată, e prea in the face potriveala din condei ca să mă fac că n-o văd.
2. Titularele rolurilor principale feminine trebuie să fie european based (e ok şi adoptate de Europa), vorbitoare native de limbă engleză. Cate Blanchett şi Sally Hawkins (Happy-Go-Lucky, dar şi Cassandra's Dream, n.m) corespund profilului.
2.1. Dacă în distribuţie figurează Cate Blanchett e nevoie şi de versiunea sa americană cu rol decorativ: Tammy Blanchard. Dacă numele acesteia are o sonoritate apropiată de al titularei, cu atât mai bine.
3. Rolul lui Cate Blanchett trebuie scris de aşa manieră încât să o pună plenar în valoare. Dacă trebuie să se tânguie, atunci să se tânguie, dar cu moderaţie. Dacă trebuie să pară neajutorată sau, dimpotrivă, predator woman, go for it! Dacă trebuie să treacă fără preaviz de la o stare de spirit la alta (doar e bipolară!), atunci nu pregeta să o pui în astfel de situaţii. Are şcoala britanică de actorie (plus cea aussie, dar tot dracul ăla e, în esenţă), se va descurca. Iar publicul va fi impresionat ineluctabil.
3.1. Nu uita că trebuie să consume (mult) alcool, dar nu în exces!
 |
| credit foto: OutNow.ch |
5. Plasează un non-sens cât casa din care să reiasă dispreţul pentru o anumită categorie de cetăţeni americani (bogătaşii snobi/parveniţi). E.g.: deşi are un iPhone, Jasmine habar nu are să folosească un computer!
Precizarea mea: În genere, o astfel de eroare poate afecta decisiv credibilitatea unui film, cu atât mai mult cu cât chichiţa de care vorbesc are rolul de a resuscita arcul narativ (aşa cum se întâmplă aici). Dacă vă aduceţi aminte, după un oarecare ralanti, filmul reporneşte în forţă exploatând tocmai această găselniţă: Jasmine ajunge să cunoască un bărbat ce i-ar putea oferi siguranţa financiară de odinioară. participând la o petrecere recomandată de colega ei de curs, altă computer illiterate cu iPhone.
Trec peste faptul că acel curs, un fel de PC for dummies, nu cadrează cu stilul de viaţă al unei persoane care a trăit într-un paradis scrobit. Cu alte cuvinte, la standingul pe care-l avea înainte de momentul prăbuşirii (undeva după 2010), e greu de crezut că ar fi putut ţine un computer prin casă doar de fiţă fără să fi avut măcar curiozitatea de a vedea cum funcţionează. Scăparea e cu atât mai ciudată cu cât Allen nu vrea să-şi desfiinţeze personajele şi nici să le facă să pară stupide! Îmi place să cred, deci, că scurtcircuitul ăsta e generat fie de realitatea care l-a surclasat pe bătrânul cineast, fie de refuzul său de a-şi actualiza sursele de inspiraţie. Aş vrea să fiu bine înţeles: nu caut pete în soare. Am trecut cu vederea anomalii şi mai stridente. „Decât” că în situaţia dată, e prea in the face potriveala din condei ca să mă fac că n-o văd.
6. Toate secvenţele neutre, de acoperire, îndeosebi cele exterioare, trebuie să conţină acorduri melancolice de smooth jazz din motive lesne de înţeles.
7. Dacă schimbi continentul, schimbi şi directorul de imagine. Fără scene nocturne şi fără spaţii întunecate, la ce bun să-l trambalezi pe Khondji? Plus că era deja luat de Haneke!
Precizarea mea: După o colaborare mai veche (Anything Else) şi două mai recente (Midnight... & To Rome...) ce păreau să anunţe un parteneriat de mai lungă durată, David Khondji a fost înlocuit cu Javier Aguirresarobe.
8. Gamble! Foloseşte de suficient de multe ori numele unei capitale europene (Viena) pentru a lăsa loc de speculaţii pe tema următoarei destinaţii posibile.
Aş fi putut să merg până la 10, dar 10 e un clişeu (orice top are 10 poziţii, decalogului de-aia-i zice decalog etc.). Iar eu, la fel ca Allen, am oroare de clişee (cu excepţia clişeelor mele). De unde ar trebui să rezulte că practicăm şi acelaşi tip de (auto)ironie!