În episodul în care v-am prezentat faimoasă scenă a ciclo-seducţiei din Butch Cassidy... ziceam că o să vă arăt un pandant al acelui moment. L-am găsit în Quicksilver (dir. Thomas Michael Donnelly/1986) şi e un exemplu clasic de omagiere reverenţioasă a sursei. De la giumbuşlucurile pe bicicletă, inclusiv cel cu mărul edenic, până la filmarea prin suprafeţe mai mult sau mai puţin transparente şi fondul muzical licoros, toate au legătură cu originalul, dar fără ambiţia de a se ridica la acel nivel.
În rest, Quicksilver e un fel de Premium Rush al anilor 90, entertainment decent cu timide rădăcini în social, care nu flirtează cu posteritatea, nu e nici rupător de spectaculos în materie de cascade şi care, în ultimă instanţă, nu atinge magnitudinea omologului din 2012 (bifat deja în serialul dedicat Turului Franţei). Păcatul său e că ţinteşte în prea multe direcţii - dramă socială, comedie romantică şi ceva thriller printre - dar nu e convingător în nici una dintre acestea, spre deosebire de Premium Rush ce poate fi oricare din astea trei şi mult mai relevant din punct de vedere al contextului social (America de după criza din 2008 versus depresia economiei americane din epoca Reagan).
Raportat la timpurile sale, Quicksilver ar putea fi şi o combinaţie de Flashdance, Footloose şi Fame. Cu biciclete, însă. În el, Kevin Bacon e un agent de bursă (Jack Kasey) cu o carieră de succes ce-şi pierde slujba (şi odată cu el cam tot ce e de pierdut) din motive nu prea clare (o investiţie prost gestionată or smth). În pană de lichidităţi, se alătură unei trupe de curieri pe bicicletă. Şi chiar dacă biznisul nu prea merge, măcar îi oferă motive de distracţie. Totul stă sub semnul Seize the day on bike şi totul se întâmplă cum ai pocni din degete. Raiul lor beteag, dar vesel, e avariat definitiv după ce unul dintre colegii săi (Laurence Fishburne) e ucis de un dealer de droguri ce se folosea de serviciile lor, iar el trebuie să depună mărturie. Aici ostilităţile o cârmesc spre thriller, dar înainte să ajungă la nivelul ăsta, filmul căpătase deja o alură romantică prin inventarea unei poveşti de dragoste între cei pe care-i vedeţi în clip (partenera lui Bacon e Jami Gertz).
Finalmente, linia de forţă a acestui film - şi nu ştiu dacă asta a fost intenţia au ba - e aceea că reuşeşte să acrediteze cu succes ideea că oamenii se pot descurca şi în vremuri tulburi, găsind sau inventând soluţii realiste pentru probleme ce nu le sunt imputabile lor. E un tip de pozitivism clişeizat, cvasidigerabil exact pentru că nu îşi propune mai mult de-atât!
În rest, Quicksilver e un fel de Premium Rush al anilor 90, entertainment decent cu timide rădăcini în social, care nu flirtează cu posteritatea, nu e nici rupător de spectaculos în materie de cascade şi care, în ultimă instanţă, nu atinge magnitudinea omologului din 2012 (bifat deja în serialul dedicat Turului Franţei). Păcatul său e că ţinteşte în prea multe direcţii - dramă socială, comedie romantică şi ceva thriller printre - dar nu e convingător în nici una dintre acestea, spre deosebire de Premium Rush ce poate fi oricare din astea trei şi mult mai relevant din punct de vedere al contextului social (America de după criza din 2008 versus depresia economiei americane din epoca Reagan).
Raportat la timpurile sale, Quicksilver ar putea fi şi o combinaţie de Flashdance, Footloose şi Fame. Cu biciclete, însă. În el, Kevin Bacon e un agent de bursă (Jack Kasey) cu o carieră de succes ce-şi pierde slujba (şi odată cu el cam tot ce e de pierdut) din motive nu prea clare (o investiţie prost gestionată or smth). În pană de lichidităţi, se alătură unei trupe de curieri pe bicicletă. Şi chiar dacă biznisul nu prea merge, măcar îi oferă motive de distracţie. Totul stă sub semnul Seize the day on bike şi totul se întâmplă cum ai pocni din degete. Raiul lor beteag, dar vesel, e avariat definitiv după ce unul dintre colegii săi (Laurence Fishburne) e ucis de un dealer de droguri ce se folosea de serviciile lor, iar el trebuie să depună mărturie. Aici ostilităţile o cârmesc spre thriller, dar înainte să ajungă la nivelul ăsta, filmul căpătase deja o alură romantică prin inventarea unei poveşti de dragoste între cei pe care-i vedeţi în clip (partenera lui Bacon e Jami Gertz).
Finalmente, linia de forţă a acestui film - şi nu ştiu dacă asta a fost intenţia au ba - e aceea că reuşeşte să acrediteze cu succes ideea că oamenii se pot descurca şi în vremuri tulburi, găsind sau inventând soluţii realiste pentru probleme ce nu le sunt imputabile lor. E un tip de pozitivism clişeizat, cvasidigerabil exact pentru că nu îşi propune mai mult de-atât!