Ştiţi ce-i ăsta, nu trebuie să vă explic. Well, ce consider că-i de datoria mea să vă spun este că ideea de a comprima personajele într-un grup compact, fiecăruia fiindu-i asociată o expresie facială metonimic-relevantă, a fost declinată mai întâi sub forma unui banner. A apărut în 20 iulie, pe pagina de facebook a filmului. Posterul, aşa cum îl vedeţi aici, a ieşit mai târziu - tot pe pagina de fb - pe 12 septembrie, mai exact, şi e un follow up logic al dezvoltării conceptului.
„(...) von Trier în nici un caz nu face aici cel mai inventiv cinema din viaţa lui; nici din punct de vedere scenaristic (asta cu toate analogiile eseistice - pescăreşti, matematice, muzicale - pe care condiţia nimfomanei i le inspiră confesorului), nici din punct de vedere regizoral (în pofida montajelor menite să ilustreze ludic analogiile respective, în pofida trecerii de la color la alb-negru sau de la sunetul unei pic-pic-picături la badass-ăreala Rammstein, în pofida ocazionalei partiţionări a cadrului în stil De Palma şi a zgîlţîirii lui în stil Dogma).”
E un fragment din cronica pe care Andrei Gorzo o dedică primului volum din Nymphomaniac. Nu-l folosesc pentru a legitima, ci pentru a sublinia că aceeaşi inventivitate şchiopătândă am detectat-o şi-n campania, altfel agresivă, de promovare a filmului. Imaginea de faţă este tot un banner menit să facă pârtie pentru dipticul la care von Trier a trudit în ultimii doi ani. A fost publicat tot pe fb, la o lună distanţă (11 octombrie), şi seamănă ca două picături de ce vreţi voi cu cel din care a fost conceput ulterior posterul pentru ATL-ul The Counselor. Care, apropo de o observaţie făcută de the aforementioned Mr. G., e mai romanesc ca flow al scriiturii decât Nymphomaniac, acesta fiind romanesc doar în ce priveşte organizarea materiei epice: volume, capitole etc.
Să ne-nţelegem: nu fac apel la invenţia roţii, la plagiat sau la imitaţie! Vorbesc doar de lipsă de originalitate (placa aia cu „e o formulă grafică inevitabilă când există o distribuţie kilometrică”, rogu-vă, nu vreau s-o aud)! Şi nu mă gândesc la Scott când spun asta, beştelit în fel şi chip pe motiv că a făcut un film anost şi pretenţios (eu zic că-i taman pe dos), ci la von Trier, strâns abitir la piept precum o trufanda proaspătă de tot soiul de ofiliţi.
Să ne-nţelegem: nu fac apel la invenţia roţii, la plagiat sau la imitaţie! Vorbesc doar de lipsă de originalitate (placa aia cu „e o formulă grafică inevitabilă când există o distribuţie kilometrică”, rogu-vă, nu vreau s-o aud)! Şi nu mă gândesc la Scott când spun asta, beştelit în fel şi chip pe motiv că a făcut un film anost şi pretenţios (eu zic că-i taman pe dos), ci la von Trier, strâns abitir la piept precum o trufanda proaspătă de tot soiul de ofiliţi.