Până la Frances Ha, premiantul era indiscutabil: The Place Beyond the Pines pentru eclatanta şi cathartica sincronizare dintre acţiune, imagine şi muzică în secvenţa primului jaf. Prin muzică înţelegând melodia lui Bruce Springsteen, Dancing in the Dark (dacă e nevoie de refresh, iată un link la îndemână).
După Frances Ha, lucrurile s-au schimbat. Motivul: extaticul tur dansant făcut prin Manhattan de eroina filmului pe ritmurile piesei Modern Love de David Bowie. Care mai fusese folosită cam cu aceleaşi intenţii, dar într-alt ambient urban şi-n regim nocturn, de Leos Carax, în Mauvais Sang, o cvasimilitudine remarcată, de altfel, chiar în finalul acelui review. În ce mă priveşte, impactul de-aici a fost mult mai puternic şi decisiv, iar alegerea s-a impus logic.
În concluzie, cea mai cu cap întrebuinţare a unui hit pop într-un film (sau The Lloyd Dobler Award) i se atribuie filmului semnat de Noah Baumbach. Nu am găsit (încă) pe Youtube clipul, prin urmare mixez bătrâneşte două screenshot-uri cu melodia respectivă (audio only), lăsându-vă plăcerea de a va imagina restul. Sau, de ce nu?, de a revedea fix secvenţa respectivă.
Menţiune, fiindcă e necesară (tot datorită unui cântec de Bowie, Space Oddity, de data asta în versiunea sa italiană, Ragazzo solo, ragazza sola, în filmul lui Bertolucci).
P.S.: Nu ştiu cum se face, dar anul trecut tot o piesă de Bowie (Heroes în The Perks of Being a Wallflower) a ieşit din mulţime...
După Frances Ha, lucrurile s-au schimbat. Motivul: extaticul tur dansant făcut prin Manhattan de eroina filmului pe ritmurile piesei Modern Love de David Bowie. Care mai fusese folosită cam cu aceleaşi intenţii, dar într-alt ambient urban şi-n regim nocturn, de Leos Carax, în Mauvais Sang, o cvasimilitudine remarcată, de altfel, chiar în finalul acelui review. În ce mă priveşte, impactul de-aici a fost mult mai puternic şi decisiv, iar alegerea s-a impus logic.
În concluzie, cea mai cu cap întrebuinţare a unui hit pop într-un film (sau The Lloyd Dobler Award) i se atribuie filmului semnat de Noah Baumbach. Nu am găsit (încă) pe Youtube clipul, prin urmare mixez bătrâneşte două screenshot-uri cu melodia respectivă (audio only), lăsându-vă plăcerea de a va imagina restul. Sau, de ce nu?, de a revedea fix secvenţa respectivă.
Menţiune, fiindcă e necesară (tot datorită unui cântec de Bowie, Space Oddity, de data asta în versiunea sa italiană, Ragazzo solo, ragazza sola, în filmul lui Bertolucci).