«
Ex abrupto: Toate corespondențele transmise din Veneţia vin din postura unui cinefil amator. Nu sunt critic de film, nu am studii în domeniu și sunt alții mult mai pricepuți ca mine la disecat filme, sunt conștient de asta. Am scris exact ce am simțit despre fiecare film în parte, la cald, în regim de urgență. Dar mă interesează și părerea altora. Reîntors în ţară, după despachetat și recablat la viața de bucureștean, am petrecut ore întregi citind revistele aduse de acolo, cronicile de pe net etc. Am luat pulsul festivalului din fotoliul de acasă. Concluziile mi s-au părut interesante și cred că merită să le pun aici, la final.
1. Încep cu contradicțiile flagrante între ce am simțit eu și corul specialiștilor. Opinia mea à rebours.
Hungry Hearts, filmul care m-a impresionat/emoționat cel mai mult din tot ce am văzut la Veneția, strânge păreri împărțite. Mai degrabă proaste. E făcut arșice. Praf și pulbere. Unele cronici par scrise sub efectul unei vome convulsive. Asta e o parte a reacțiilor. Oh well… Cealaltă, în minoritate (din care fac și eu parte) are opinii exuberante, extatice. Reacțiile sunt divizate într-un mod extrem, polarizate. Nu există părere călduță. Eu îl susțin necondiționat, îmi pun toată lumea bună în cap, dar e un film mic cu un suflet mare.
Există o secvență în filmul ăsta, o panoramă a unui zgârie-nori din New York tapetat cu un afiș - „Depression is a flaw in chemistry, not character” -, urmată de un „What a Feeling” (binecunoscutul hit) la nunta celor doi.
Pentru mine e cea mai frumoasă bucată de cinema pe care am văzut-o în 2014. Am citit și un interviu cu regizorul, Saverio Costanzo (partenerul de viață al Albei Rohrwacher, cu care a lucrat şi în La solitudine dei numeri primi, și fiul lui Maurizio Costanzo, cel mai renumit realizator italian de talk-show-uri vreme de zeci de ani), apărut la o zi după textul meu. Tot ce spune mi se pare interesant, dar există acolo un răspuns care m-a bucurat foarte tare. Ai putea să îl preiei și tu, pretty please! This made my day!
Q: „Hungry Hearts,” which is set in New York, seems to pay homage to John Cassavetes.
A: Yes. We followed Cassavetes’ philosophy of making movies. A type of filmmaking with a freedom and an immediacy and a lack of superstructures. I put the camera on my shoulder in order to have a symbiotic relationship with the film. To think less. We wanted the same autenticity. But while in “Prime Numbers” I was referencing other movies in a cerebral way, I didn’t do that here. I drew on Cassavetes’ philosophy; not on his shots. I also thought about “Rosemary’s Baby,” but I didn’t reference it. This time I wanted to work more instinctively.
La polul opus, Manglehorn e un alt film care a împărţit taberele-n două, dar de asta opiniile sunt mai curând favorabile. Nu înțeleg! Mie mi s-a părut cel mai prost film din competiție.
Anime nere, filmul „pictură cu mafioți” pe care eu l-am vorbit de rău, e o ciudățenie în privinţa receptării. Nu s-au chinuit prea mulți cronicari din afara Italiei să-l recenzeze, poate că va rămâne în circuit închis, dar on home ground are note foarte mari. Am găsit și acest grup zglobiu de comentatori băștinași care spun exact ce am spus și eu. La indigo. Puteți să apelați la ei și pentru alte opinii relevante despre filmele din festival.
(de la minutul 5:20 încolo).
2. 99 Homes e văzut peste tot ca un film bun. De acord.
3. The Cut e considerat peste tot ca un film prost. De acord, din nou.
4. Există un mănunchi de filme medii, so-so, de pluton. Nu sunt proaste, dar nici extraordinare. Aici intră 3 Coeurs, Il Giovane favoloso, Loin des hommes. Notele sunt pe măsură, cu o excepție notabilă: Michel Ciment, șeful de la Positif, a dat 5 stele pentru 3 Coeurs. De unde?
5. Despre The Humbling nu am căutat să văd ce au scris alții, că nici eu n-am vrut să scriu despre el.
În mai puţin de un ceas o să aflăm palmaresul. Ca unul care a văzut 40% din competiția oficială, sunt curios dacă premianții provin din lotul meu sau valorile se găsesc pe partea cealaltă a tabloului. Ca-n tenis.
 |
| foto: Mihai Cristea |
P.S.: Cazarea în Veneția am avut-o într-un pension de fete ce funcționează în lunile de vară ca hostel. Optim localizat în buricul târgului, convenabil ca preț. Stabilimentul și-a schimbat obiectul muncii/de activitate, dar și-a păstrat obiceiurile cazone. Dacă n-ar fi fost festivalul, nu se intra și nu se ieșea între 0:30 am și 7:00 am. Au făcut o excepție pe durata festivalului pentru ăștia ca mine! Mulțumesc pe acestă cale Mostrei că m-a ferit de un program spartan.
Arrivederci a tutti!
Mihai Cristea
»