15 septembrie. Toată lumea vorbeşte despre începerea şcolii. La rentrée, vorba franţujilor. Dar tot pe 15 septembrie s-a întâmplat ceva şi mai important, un eveniment de care nu ştiu câţi au habar, care însă a avut un puternic ecou în cinema. Mai exact, pe 15 septembrie 1830, în Anglia, a fost inaugurată prima cale ferată din lume: Liverpool - Manchester. Peste alţi 66 de ani, intrarea impetuoasă a unui într-o gară (La Ciotat), câteva zeci de secunde nu mai mult, va fi filmată de fraţii Lumière. Şi va speria de moarte spectatorii...
Chiar dacă nu figura în playlist-ul primei proiecţii, filmul
acesta sau mai degrabă filmarea aceasta va avea un neaşteptat impact atât în
rândul spectatorilor, cât şi în imagologia noii arte, căci apariţia
cinematografului va deveni indisolubil legată de trenuri sau gări, de infrastructura
feroviară, în general. Nu e singura producţie de profil a fraţilor Lumière. În prodigioasa lor filmografie se regăsesc şi alte titluri related: Arrivée d'un train à Perrache, Panorama de l'arrivée à Aix-les-Bains
pris du train, Rome, le gare, New York: Arrivée d'un train a Battery
Place, Brooklyn: Fulton Street, New York: Whitehall Street. În acel
alb-negru spălăcit şi în naivitatea lor asumată, scurtmetrajele fraţilor L. sunt pentru mine
cele mai frumoase filme cu trenuri ever.
Dacă s-ar face un inventar al lucrurilor ce apar prin filme, trenurile ar ocupa probabil prima poziţie. Sau oricum una dintre primele trei. Cum aria de selecţie e imensă pentru a alcătui o listă reprezentativă cu filme în care trenurile sunt nu doar mijloace de deplasare, ci personaje în sine, am decis să marchez ziua asta într-o manieră uberpersonală întocmind un compendiu (subiectiv, cum altfel?) al filmelor cu şi despre trenuri care m-au impresionat într-un fel sau altul.
Aşadar, trenurile mele din filme, trenurile cu ajutorul cărora am călătorit precum eroii lui Jules Verne. De personalul Teiuş-Cluj-Napoca şi o furtună de vară ca-n filme trăită într-un compartiment de clasa a II-a, într-o după-amiază realmente fantastică, sau despre altul, cel dintre Simeria şi Teiuş, via Orăştie, în care am prins o ceaţă ca-n romanele englezeşti, o să vă povestesc altădată. Poate. Acelea - şi încă vreo câteva - sunt călătoriile proprii cele mai apropiate de starea de imponderabilitate procurată în faţa marelui sau micului ecran.
Let's roll!
Dacă s-ar face un inventar al lucrurilor ce apar prin filme, trenurile ar ocupa probabil prima poziţie. Sau oricum una dintre primele trei. Cum aria de selecţie e imensă pentru a alcătui o listă reprezentativă cu filme în care trenurile sunt nu doar mijloace de deplasare, ci personaje în sine, am decis să marchez ziua asta într-o manieră uberpersonală întocmind un compendiu (subiectiv, cum altfel?) al filmelor cu şi despre trenuri care m-au impresionat într-un fel sau altul.
Aşadar, trenurile mele din filme, trenurile cu ajutorul cărora am călătorit precum eroii lui Jules Verne. De personalul Teiuş-Cluj-Napoca şi o furtună de vară ca-n filme trăită într-un compartiment de clasa a II-a, într-o după-amiază realmente fantastică, sau despre altul, cel dintre Simeria şi Teiuş, via Orăştie, în care am prins o ceaţă ca-n romanele englezeşti, o să vă povestesc altădată. Poate. Acelea - şi încă vreo câteva - sunt călătoriile proprii cele mai apropiate de starea de imponderabilitate procurată în faţa marelui sau micului ecran.
Let's roll!
Hitchcock: Cu care să încep? Cu care să închei? Ok, iată-le pe toate...
The 39 Steps (1935), The Lady Vanishes (1938), Suspicion (1941), Saboteur (1942), Shadow of a Doubt (1943), Strangers on a Train (1951) The Wrong Man (1956), Torn Curtain (1966) şi, my favorite, North by Northwest (1959).
The 39 Steps (1935), The Lady Vanishes (1938), Suspicion (1941), Saboteur (1942), Shadow of a Doubt (1943), Strangers on a Train (1951) The Wrong Man (1956), Torn Curtain (1966) şi, my favorite, North by Northwest (1959).
Jarmusch (Mystery Train şi Dead Man încep ambele în acelaşi setting, iar The Limits of Control fără trenul acela ce traversează un sud al Spaniei ars de soare şi bătut de eoliene n-ar fi fost niciodată ceea ce este: un film rar, iconoclast, jemanfişist & way ahead of its time).
Wong Kar-Wai: 2046 (2004): Dacă vrei să păstrezi amintiri volatiliza(n)te, soluţia e una singură: iei trenul spre 2046. E doar dus!
Jean-Pierre Melville: Le Samouraï (1967), Le Cercle rouge (1970), Un flic (1972)
Yasujiro Ozu: A Story of Floating Eeeds (1934), There Was a Father (1942), Late Spring (1949), Early Summer (1951), Tokyo Story (1953), Early Spring (1956), Equinox Flower (1958), Floating Weeds (1959), Late Autumn (1960), An Autumn Afternoon (1962).
„Almost all his films include scenes with trains, and in many of them the final sequence is either in or near a train. the reason... is the train remains a vehicle of mystery and change. the mournful sound of a train in the distance, the idea of all those people being carried away to begin life anew elsewhere, the longing or nostalgia for travel.” (Donald Richie on Yasujiro Ozu)
Jean-Pierre Melville: Le Samouraï (1967), Le Cercle rouge (1970), Un flic (1972)
Yasujiro Ozu: A Story of Floating Eeeds (1934), There Was a Father (1942), Late Spring (1949), Early Summer (1951), Tokyo Story (1953), Early Spring (1956), Equinox Flower (1958), Floating Weeds (1959), Late Autumn (1960), An Autumn Afternoon (1962).
„Almost all his films include scenes with trains, and in many of them the final sequence is either in or near a train. the reason... is the train remains a vehicle of mystery and change. the mournful sound of a train in the distance, the idea of all those people being carried away to begin life anew elsewhere, the longing or nostalgia for travel.” (Donald Richie on Yasujiro Ozu)
Lars von Trier: Zentropa (1991) & ...
... Dancer in the Dark (2000). Especially this last one with the amazing lovely sequence dueting Bjork and Peter Stormare (in place of Thom Yorke) shot simultaneously with „the hundred eyes of Lars von Trier” (100 digital cameras)
... Dancer in the Dark (2000). Especially this last one with the amazing lovely sequence dueting Bjork and Peter Stormare (in place of Thom Yorke) shot simultaneously with „the hundred eyes of Lars von Trier” (100 digital cameras)
Wes Anderson: do I have to say more?
David Gordon Green: George Washington (poate cel mai malickian film al acestui wonder boy la ora actuală aproape înghiţit de mainstream):
Victor Erice: El espiritu de la colmena (trainspotting avant la lettre)
Michelangelo Antonioni: L'avventura. Ani la rând m-am visat în filmul ăsta lângă Vitti.
Wim Wenders: The American Friend
Charles Laughton: The Night of the Hunter (1955)
Akira Kurosawa: High and Low. Geometrizarea progresului.
Fred Zinemann: High Noon (1952). Se putea fără un western, genul care a inspirat thrillerele cu lupte pe acoperişul vagoanelor. De-aici până la clişeizarea acestor secvenţe a mai fost doar un tur de manivelă.
David Lean: Lawrence of Arabia (1962)
Şi cu voia voastră, ultimul pe listă, inegalul opus al lui Bong Joon-Ho, Snowpiercer, trenul-metaforă al vieţii şi al morţii. Nu mi-a plăcut, dar m-a impresionat.
P.S.: Cum poţi face un film despre depresie şi genialitate deghizat într-un film pentru copii? Simplu! Procedezi ca Jean-Pierre Jeunet, el însuşi un copil-minune, aflat actualmente într-o fază de cuminţenie cel puţin ciudată: pui laolaltă personaje ciudăţel-simpatice, între care musai un puştiulică adorabil, culori tempera multi-pastel, o brumă de suspans şi niţică animaţie. Rezultatul e un film ultra-agreabil, dulce-mentolat, amuzant cât cuprinde (deşi unele poante sunt amare rău), numai bun pentru a fi proiectat la atelierul Ilenei Bârsan sau la TIFF-ul copiilor. And I mean it...
Screenshots from L'extravagant voyage du jeune et prodigieux T.S. Spivet (2013)