The Marquee (11) [Lolita]

Screenshots from The Onion Field (dir. Harold Becker/1979)

Cum întâmplările ce stau la baza nucleului epic al filmului din care am selectat cele două imagini se petrec în anul lansării Lolitei, consider că nu strică la casa omului o rememorare pe ffwd a epopeii din spatele unuia dintre cele mai sonore cine-scandaluri din secolul trecut.

***

 ***           ***

Kubrick se cam grăbea. N-avea timp să aştepte (cine aşteaptă la 30 de ani?). Dorea să ia prim-planul potenţialilor pretendenţi, aşa că la numai câteva săptămâni de la apariţia cărţii decide că trebuie s-o transforme în film. Simţise potenţialul, dar pentru a profita de el trebuia să negocieze cu apărătorii moralităţii americane care încă se ghidau în acordarea dezlegărilor după faimosul Cod al producţiei cinematografice. Între altele, acesta interzicea categoric portretizarea pedofililor într-o lumină fie şi neutră, necum pozitivă.

Kubrick este dispus să negocieze şi face tot soiul de concesii bizare: uciderea lui Quilty va fi mai soft, orice aluzie indecentă va fi eliminată, relaţia dintre cele două personaje va fi una centrată pe conflicte, ba chiar ajunge să le propună cenzorilor căsătoria celor doi, lucru de care aceştia evident că au râs. Şi l-au refuzat.

În fine, după aproape un an de negocieri, inclusiv cu studiourile care nu prea doreau să se lipească de un scandal, Kubrick primeşte viza şi acceptul studioului Seven Arts de a produce filmul. Îi comandă scenariul lui Nabokov şi se pune pe căutat Lolite. Nabokov scrie peste 400 de pagini, iar Kubrick o alege pe Sue Lyon (James Mason va fi HH, Shelley Winters, mama Lolitei, iar Sellers, Claire Quilty). Evident, scenariul kilometric va fi respins, Nabokov rugat să rescrie, ceea ce şi face, livrând o versiune mult mai scurtă. Kubrick zice merci şi va ţine seama de ea parţial. Filmul va fi turnat în 1961, în UK, and hits the theatres across USA, un an mai târziu.

În ciuda aşteptărilor imense generate de toată tevatura iscată, publicul va fi mai degrabă dezamăgit şi va taxa drastic conformismul unui film care promitea mult şi oferea puţin. Nici criticii epocii nu-s mai breji şi dau cu filmul de pământ rând pe rând. Unde e stilul îndrăzneţ al lui Kubrick? Şi de ce Lolita a devenit… film poliţist cu accente de comedie absurdă? Unde-s sugestiile erotice? Etc. Etc. Despre reacţia lui Nabokov ar merita discutat separat. Evident, nu era o catastrofă, însă oamenii au reacţionat emoţional. În faţa unei astfel de abordări până şi punctul forte al filmului - jocul actorilor - a trecut neobservat (sau a fost minimalizat).

Pe măsură ce anii au mai trecut, percepţia asupra acestei adaptări extrem de personale (anti-adaptare, au numit-o unii) s-a mai schimbat, consolidându-se opinia că Lolita e cel mai strâmb judecat Kubrick ever. Mă rog, eu aici am nişte obiecţii în sensul că şi Eyes Wide Shut a fost luat la şuturi (joc de cuvinte inerent) şi mai abitir. Oricum, din toată povestea cel mai prost a ieşit Sue Lyon. Practic, ea a decontat toată ipocrizia pudibonzilor contrariaţi: ani în şir din deparavată n-a fost scoasă!