Hello, strangers!

Hello, stranger...

This is a private (from time to time) blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

21 noiembrie 2013

Aningaaq



V-aduceţi aminte scena din Gravity în care astronauta Ryan Stone (Sandra Bullock) ajunge pe Soyuz-ul rusesc şi, aflată pe punctul de a renunţa, mai face o ultimă încercare de a comunica prin aparatura radio de la bordul navei? Bine, atunci! Nu ştiu ce v-aţi imaginat voi că se întâmplă celălalt capăt al firului (oare pot zice aşa?), dar eu mi-am imaginat un chinez jucându-se cu câinii şi copilul din dotare.

O scenă oarecum idilică, de familie, într-un spaţiu cald, primitor. Ei bine, am fost la mii de kilometri distanţă (inclusiv geografic). Nu aş vrea să dau din casă, dar în scurtmetrajul de faţă găsiţi răspunsul (în caz că vă interesează). E scris şi realizat de Jonas, fiul lui Cuaron (co-scenarist, de altfel, la Gravity) şi mi se pare mai bun, mai cool şi mai fair decât plicticoasa şi plata operă sci-fi cu veleităţi revoluţionare. Warner Bros l-a propus deja pentru Oscar-uri la secţiunea live-action short, iar dacă va prinde nominalizarea ar fi pentru prima oară în istorie când un lungmetraj şi spin-off-ul său în versiune scurtă ar merge la acelaşi bal, în acelaşi an!

Aningaaq, deci! A costat 100.000 de dolari, însă cei mai mulţi bani s-au dus pe transportul membrilor echipei de filmare în Groenlanda (10 persoane).