Corespondenţă de la TIFF (2): Lecţie de cinema Cristi Puiu

sursă foto: tiff.ro 

(captură cu print screen fiindcă, se pare, celor de la TIFF le e peste mână să lase la liber afişele pe site de parcă toţi am fi nişte neamuri proaste care uită să precizeze sursa!)

******************************************************************************

Precizez, deşi cred că de-acum nu mai e necesar: tot ce urmează e contribuţia lui Mihai.  După cum veţi vedea/citi, omul ăsta - pentru mine, o revelaţie fabuloasă! - are şi urechi, nu numai ochi... în creier. Cetiţi dară şi vă minunaţi. Cu ocazia asta o să aflaţi şi cum va arăta (?) noul film al lui Cristi Puiu.

„Documentarul e privit la şcoală ca ruda mai săracă a filmului, lăsat undeva în spate, la coadă. Eu nu cred că există documentar şi există ficţiune. Există doar cinema.”

„În documentar camera de filmare acţionează pe post de instrument antropologic.”

„N-aţi văzut că atunci când li se pune camera în faţă, oamenii schimbă vocea?! Încep cu «După opinia mea». Ăla care nu îşi schimbă vocea când se aprinde becul e un om liber, dar sunt foarte rari. De asta în documentar trebuie să petreci mult timp cu subiectul.”

„Noul Val Românesc nu e o sabie cu două tăişuri. E un briceag elveţian.”

„Tot ce contează în cinema e să captezi viaţa. Nu contează dacă peste 10 ani filmul ăla nu mai înseamnă nimic. Important e ca pe moment tu să prinzi viaţă. Cum? Asta e o discuţie lungă.”

„Când ne-am dus la Cannes, după Berlin, am zis să facem multe copii cu scurtmetrajul câştigător. Să fie, nene, dvd-uri, să dăm la toţi. Ne era frică, aveam emoţii. Am făcut 10 dvd-uri, ne-am întors acasă cu 9. Scurtmetraj câştigător? Adică mata eşti un fel de campion la categoria muscă?”

„Tot la Cannes, faţă în faţă cu un om important. M-a întrebat: Şi despre ce e filmul ăsta? Despre un bătrân care moare. Aha. S-a uitat pe spatele copertei. Două ore şi jumătate! Două ore şi jumătate despre un bătrân care moare! Şi se mai vorbeşte şi în română! Poate să fie şi Citizen Kane! Nu mă interesează!”

„Aveam de făcut un plan-secvenţă de 8 minute în care coregrafia trebuia să meargă la secundă, milimetric. Şi nu e balet de dragul baletului, toată coregrafia asta trebuie să redea viaţă. Să fie viaţă acolo, în alea 8 minute. Şi trebuia să ne oprim cu filmarea pentru că omul de pe platou, tehnicianul, avea ulcer. Şi dădeam pauză şi sandwichuri şi cafele... Şi stomacul digeră şi creierul se odihneşte.”

„Pe platou, la debut, oamenii de acolo, tehnicienii, se uitau ciudat la mine. Păi, nene, ăsta vine în şlapi la filmări? În şlapi şi în bermude. Păi cine se crede ăsta, nene? Păi Domnul Nicolaescu vine în costum la filmări.”

„Toate filmele mele sunt o reacţie. O reacţie la ceva. Marfa şi banii a fost o reacţie la felul de a spune povestea până atunci. Cum dom'ne, în filmul ăla le filmează ceafa? Nu vedem actorii din faţă? Am reacţionat la aşa ceva.”

„Am vrut să folosesc Asereje în Aurora, dar n-am obţinut aprobarea. Şi-au declarat ăia proces unii altora. Când Smaranda mea a avut serbare la şcoală în clasa a doua, au făcut Asereje. Şi era o căldură infernală şi toţi copiii erau leoarcă, baltă. Şi toţi asereje, asereje... A filmat tot nevastă-mea, se vede pe casetă. Singurul om fericit din toată încăperea aia e învăţătoarea.”

„Dacă Aki Kaurismaki vine la CNC cu un scenariu de Aki Kaurismaki nu primeşte un sfanţ.”

„Oamenii pun preţ enorm pe cuvinte. Mi s-a reproşat la Aurora că se vorbeşte puţin. În următorul meu film o să se vorbească mult, enorm. O să se vorbească tot filmul. Cred că o să renunţ şi la imagini, o să bag doar inserturi de text tot filmul. Film radiofonic."