Ionuţ Mareş, unul din puţinii cinefili care scriu avizat despre cinema, având şi condei şi o solidă cultură cinematografică, îmi face onoarea de a contribui cu un special guest post dedicat filmului Love Building, debutul Iuliei Rugină în lungmetraj, prezentat aseară publicului bucureştean - în avanpremieră - în cadrul B-EST IFF (15-21 aprilie), festival care în ciuda a tot soiul de vicisitudini se încăpăţânează să rămână pe poziţii. Cum eu nu am reuşit să ajung la eveniment, l-am rugat să scrie o recenzie-follow up la interviul pe care mi l-a acordat (cu deosebită amabilitate, o mai spun o dată) autoarea filmului. Ah, era să uit un detaliu important: Ionuţ este şi colaborator al blogului Marele Ecran.
Psihoterapia de cuplu într-o tabără de vacanţă pentru diverse tipuri de perechi, din care două de lesbiene şi una formată dintr-un actor şi o actriţă de filme porno, este un subiect suficient de occidental pentru ca Love Building să nu poată fi ancorat exclusiv în context românesc (în ciuda celor câteva poante pentru autohtoni, cum ar fi trimiterile la Cristi Puiu sau Vama Veche). Asta nu înseamnă că debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, o comedie comercială cu ceva alunecări dramatice de suprafaţă, ar avea şanse prea mari să impresioneze un public străin sătul de meandre sentimentale tratate în cheie comic-romantică (numai francezii fac anual cel puţin o duzină de astfel de producţii), la care se adaugă picături de ironie la adresa kitsch-ului romanţios, direcţie nefructificată însă suficient.
Miza rămâne aşadar publicul nostru, a cărui reacţie va putea fi testată abia din toamnă, odată cu lansarea oficială, asta pentru că entuziasmul de aseară din sala Studio a fost, în primul rând, al numeroasei echipe a filmului şi al apropiaţilor. Iulia Rugină şi colaboratoarele ei la scenariu, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, cunosc bine cinemaul de public pentru a şti ce replici, reacţii sau situaţii au efectul garantat de a stârni râsul sau interesul de moment al publicului (nu vorbim neapărat de cinefilii pretenţioşi aflaţi mereu în căutare de ingeniozităţi vizuale sau dialogale). Acesta este în sine un merit deloc de neglijat, mai ales dacă ştii să păstrezi distanţa regulamentară faţă de prostul gust (iar cele trei cineaste arată că pot face asta).
Deşi durează doar 85 de minute, are suficiente situaţii şi personaje
pentru ca fiecare spectator să-şi aleagă rapid ce îi place şi ce îi e la
îndemână. Însă această aglomerare vine la pachet cu inevitabila
imposibilitate de aprofundare, inclusiv a mizei comicului. De aceea,
personajele rămân abia schiţate şi cu doar una-două trăsături uşor
identificabile, iar construcţia scenelor urmează trasee bătătorite,
familiare şi previzibile. Intercalarea interviurilor filmate de un
personaj-feminin cu participanţii la psihoterapie conferă lungmetrajului
o uşoară prospeţime, dar nu aduce necesara rupere de ritm şi efectul de
distanţare, de reflecţie asupra diferitelor manifestări ale relaţiilor
de cuplu, care ar fi dat un aer special ansamblului.
Jucaţi, oricât de greu de crezut ar părea, de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă (care sunt şi producători, prin şcoala lor de actorie de unde provin restul interpreţilor), cei trei psihoterapeuţi-traineri dispuşi a ajuta perechile să-şi „repare” legăturile aflate în impas primesc la rândul lor un „bagaj” de probleme sentimentale (vorba aia, nimeni nu-i perfect!), menit a-i apropia mai mult de public şi a împrumuta şi o latură mai „serioasă” filmului. Dicţia lui Dorian Boguţă pare, din păcate, o cauză pierdută, iar Dragoş Bucur riscă să se fi obişnuit periculos de mult cu tipul de interpretări din filmele lui Jesus Del Cerro de la MediaPro. Îmbucurătoare sunt însă revenirea lui Alexandru Papadopol pe marile ecrane (în vervă şi cu o reală plăcere a jocului) şi cele câteva descoperiri cu potenţial ale şcolii Actorie de Film. (Ionuţ Mareş)
N.B.: Ambele fotografii publicate sunt preluate de pe pagina de fb a filmului. Photo credits (în ordinea apariţiei): Adi Marineci şi Toma Lapteş.
Psihoterapia de cuplu într-o tabără de vacanţă pentru diverse tipuri de perechi, din care două de lesbiene şi una formată dintr-un actor şi o actriţă de filme porno, este un subiect suficient de occidental pentru ca Love Building să nu poată fi ancorat exclusiv în context românesc (în ciuda celor câteva poante pentru autohtoni, cum ar fi trimiterile la Cristi Puiu sau Vama Veche). Asta nu înseamnă că debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină, o comedie comercială cu ceva alunecări dramatice de suprafaţă, ar avea şanse prea mari să impresioneze un public străin sătul de meandre sentimentale tratate în cheie comic-romantică (numai francezii fac anual cel puţin o duzină de astfel de producţii), la care se adaugă picături de ironie la adresa kitsch-ului romanţios, direcţie nefructificată însă suficient.
Miza rămâne aşadar publicul nostru, a cărui reacţie va putea fi testată abia din toamnă, odată cu lansarea oficială, asta pentru că entuziasmul de aseară din sala Studio a fost, în primul rând, al numeroasei echipe a filmului şi al apropiaţilor. Iulia Rugină şi colaboratoarele ei la scenariu, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, cunosc bine cinemaul de public pentru a şti ce replici, reacţii sau situaţii au efectul garantat de a stârni râsul sau interesul de moment al publicului (nu vorbim neapărat de cinefilii pretenţioşi aflaţi mereu în căutare de ingeniozităţi vizuale sau dialogale). Acesta este în sine un merit deloc de neglijat, mai ales dacă ştii să păstrezi distanţa regulamentară faţă de prostul gust (iar cele trei cineaste arată că pot face asta).
 |
| Iulia Rugină, Oana Răsuceanu & Ana Agopian |
Jucaţi, oricât de greu de crezut ar părea, de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă (care sunt şi producători, prin şcoala lor de actorie de unde provin restul interpreţilor), cei trei psihoterapeuţi-traineri dispuşi a ajuta perechile să-şi „repare” legăturile aflate în impas primesc la rândul lor un „bagaj” de probleme sentimentale (vorba aia, nimeni nu-i perfect!), menit a-i apropia mai mult de public şi a împrumuta şi o latură mai „serioasă” filmului. Dicţia lui Dorian Boguţă pare, din păcate, o cauză pierdută, iar Dragoş Bucur riscă să se fi obişnuit periculos de mult cu tipul de interpretări din filmele lui Jesus Del Cerro de la MediaPro. Îmbucurătoare sunt însă revenirea lui Alexandru Papadopol pe marile ecrane (în vervă şi cu o reală plăcere a jocului) şi cele câteva descoperiri cu potenţial ale şcolii Actorie de Film. (Ionuţ Mareş)
N.B.: Ambele fotografii publicate sunt preluate de pe pagina de fb a filmului. Photo credits (în ordinea apariţiei): Adi Marineci şi Toma Lapteş.