Mi-e destul de clar că nu tot ce ating ei (Ethan & Joel) se transformă în Silver & Gold (U2, varianta live, dar asta e o micuţă divagaţie), dar tot îmi vine greu să pricep cum un scenariu ieşit de sub rotativa Coen poate duce la o loază de film precum Gambit (nu, nu e remake-ul crime caper-ului şaizecist cu Michael Caine, atâta mai lipsea!). Până şi The Hudsucker Proxy (difuzat as I write pe TVR), care e unul dintre cele mai slab cotate filme ale fraţilor Coen, la mare luptă cu The Ladykillers (acesta este un remake!), are acel chelcăşoz - stilul - care îl scoate din mulţime şi-i dă glanţ. Poate pentru că acolo au asigurat şi „servodirecţia”?
Gambit nu are nimic, nici măcar regizor (Michael Hoffman) uneori! Iar Alan Rickman, un actor pe care-l stimez enorm şi de la care aveam oareşce pretenţii, e complet over the top în rolul de mitocan cu bani colecţionar de artă. Aşa cevaaaa... rar am mai avut ocazia să văd!
Mă consolez cu gândul că în şahul pe care-l joacă ei la Hollywood pentru a-şi finanţa proiectele personale, genul acesta de sacrificiu e cumva necesar. Scenariul (aşa şi-aşa, dar nu prost) pentru Gambit e gambitul lor. Sunt curios, aşadar, să văd cum vor da mat graţie acestui avantaj obţinut dintr-o poziţie de aparentă vasalitate!