Screencapture from Laurence Anyways (dir. Xavier Dolan/2012)
Dintr-un subiect ca ăsta (relaţia unui transsexual cu iubirea vieţii sale, dar şi cu lumea care-l cam respinge), Almodóvar ar fi scos un film agreabil, chiar şi telenovelizându-l în binecunoscutu-i stil! Dolan, în schimb, preferă o abordare serioasă, gravă, că doar subiectul îl obligă, nu?, mizând pe efectul de empatie generat de intoleranţă şi inadaptare. Mai mult, încercând să evite telenovela sfârşeşte fix în poncifele genului, rateu cu atât mai dureros cu cât se întinde pe durata a aproape 3 ceasuri!
Ca să nu o lungesc şi eu: în ciuda unor momente de cinema curat, precum secvenţa din care am extars imaginea ataşată, Laurence Anyways e un film pletoric, previzibil şi de un patetism agabaritic similar producţiilor „cu mesaj” de pe Hallmark (sau cum se mai numeşte acum respectivul canal).
Ca să nu o lungesc şi eu: în ciuda unor momente de cinema curat, precum secvenţa din care am extars imaginea ataşată, Laurence Anyways e un film pletoric, previzibil şi de un patetism agabaritic similar producţiilor „cu mesaj” de pe Hallmark (sau cum se mai numeşte acum respectivul canal).