 |
| This is Charlie Rivel, an internationally known Spanish circus clown. He took his artistic first name from Charlie Chaplin whom he encountered first in 1910. Both respected each other. Legend has that Chaplin later asked him: „Is it you who imitates me or I who imitates you?" (text via wiki, image via http://fauxcharlot.blogspot.com) |
MOARTEA: Te aşteptam.
Bărbatul e îmbrăcat cu nişte pantaloni uzaţi şi boţiţi şi un sacou strîmt. În semn de salut, îşi ridică melonul pe care-l poartă pe cap.
BĂRBATUL: Şi eu. Cu şaizeci de ani în urmă o ghicitoare mi-a spus că vei veni astăzi.
MOARTEA: De-aia te-ai îmbrăcat la costum?
Bărbatul începe să se învîrtească prin cameră, cu un mers obosit, de pinguin. Loveşte piciorul unui scaun şi îi cere scuze. Îşi cere scuze şi faţă de covor şi de lampa de lîngă perete.
Bătrîna îl observă, serioasă.
Bărbatul se opreşte atunci, îşi scoate melonul.
BĂRBATUL: Voiam doar să te fac să rîzi.
MOARTEA: N-ai face nici un copil să rîdă. Termină cu circul ăsta ridicol şi hai să mergem.
Bărbatul simte cum îl cuprinde panica, la fel ca în ziua în care a debutat la New York... Se chinuie să facă feţe caraghioase, dar îi vine să plîngă.
BĂRBATUL: Fiul meu, Christopher, abia a făcut nouă ani şi are încă nevoi de mine. Mi-ar plăcea să-l văd crescînd încă puţin.
MOARTEA: Trebuia să te gîndeşti la asta cînd l-ai adus pe lume la vîrsta aia.
(...)
BĂRBATUL: Aşteaptă, o să te fac să rîzi, e singurul lucru pe care ştiu să-l fac.
MOARTEA: N-a reuşit nimeni, niciodată.
BĂRBATUL: O să te fac să rîzi, sînt sigur de asta. Uite.
Bărbatul încearcă alte numere, pe care nu le mai făcuse de-o viaţă, dar în van.
MOARTEA: Chiar că ai devenit un bătrîn jalnic. Hai, schimbă-te, doar nu vrei să vii aşa.
Bărbatul e abătut, mustăţile false de sub nas se desprind şi cad pe jos, dar, cînd se apleacă să le ia, rămîne înţepenit de spate. Bărbatul stă acolo, ţintuit în mijlocul covorului, incapabil să se îndrepte: învins, decrepit şi chinuit de durere.
MOARTEA: Ha, ha!
Bărbatul e confuz. I se pare că Moartea a rîs, însă durerea îi astupă urechile. Şi totuşi nu s-a înşelat. Moartea rîde, are lacrimi în ochi.
BĂRBATUL: Rîzi...
MOARTEA: Păi, dacă mă faci să rîd. Uite în ce hal ai ajuns.
BĂRBATUL (încercînd să se ridice): Ai spus că nimeni n-a reuşit niciodată.
MOARTEA: Nu, ai dreptate, nimeni. Ha, ha!
BĂRBATUL: Îţi propun un pariu (o spune suferind, din poziţia aceea incomodă): vino în fiecare an, de Crăciun, şi, dacă te fac din nou să rîzi, mă laşi să trăiesc pînă la Crăciunul următor...
MOARTEA: Să nu crezi că va fi uşor, în seara asta m-am lăsat dusă de val.
BĂRBATUL: O să mă străduiesc.
MOARTEA: Nici n-ar trebui să stau la discuţii cu un actor.
BĂRBATUL: E un pariu cinstit.
MOARTEA: Bine, Vagabondule, mă-ntorc peste un an, ai meritat-o - e bine să rîzi, în fond.
BĂRBATUL: Atunci, ne vedem la Crăciunul următor.
Moartea dispare din fotoliu...” şi aşa începe povestea vieţii lui Charlie Chaplin, spusă sub forma unei scrisori adresate tocmai fiului pentru creşterea căruia s-a învoit la acest rămăşag cu periculoasa şi mofturoasa Doamnă. Cu D mare, fireşte! O găsiţi în Ultimul dans al lui Charlot, cartea italianului Fabio Stassi, apărută recent la Polirom (magistrală alegere, bravo!) în colecţia Biblioteca Polirom/Actual şi în traducerea minunată a Ceraselei Barbone. Btw, voi specifica de fiecare dată numele traducătorului pentru că e o muncă faţă de care am toată stima (atunci când e temeinic făcută).
Nu e o biografie în sensul clasic şi strict al termenului, ci o (auto)biografie ficţionalizată în care Stassi amestecă întâmplări reale cu lucruri spuse de-a lungul vremii despre Chaplin sau cu secvenţe din celebrele sale filme cam în aceeaşi manieră în care procedează şi conaţionalul său Michele Mari, în Pink Floyd în roşu, volum publicat tot la Polirom şi tradus tot de Cerasela Barbone.
Ce coincidenţă, veţi zice! Pe drept cuvânt, fiindcă şi eu cred că aceste două cărţi n-au apărut arbitrar, ci fix în virtutea unei afirmaţii-cheie din romanul lui Stassi: „toate coincidenţele au suflet”. Suflet are şi această carte, de o frumuseţe şi o inventivitate stilistică năucitoare. Unde mai puneţi că „împarte încă o dată istoria lumii în două ere: î. Ch. şi d. Ch. Cu Ch de la Chaplin”?
Şi-un bonus cu trei personificări more or less faimoase:
Nu e o biografie în sensul clasic şi strict al termenului, ci o (auto)biografie ficţionalizată în care Stassi amestecă întâmplări reale cu lucruri spuse de-a lungul vremii despre Chaplin sau cu secvenţe din celebrele sale filme cam în aceeaşi manieră în care procedează şi conaţionalul său Michele Mari, în Pink Floyd în roşu, volum publicat tot la Polirom şi tradus tot de Cerasela Barbone.
Ce coincidenţă, veţi zice! Pe drept cuvânt, fiindcă şi eu cred că aceste două cărţi n-au apărut arbitrar, ci fix în virtutea unei afirmaţii-cheie din romanul lui Stassi: „toate coincidenţele au suflet”. Suflet are şi această carte, de o frumuseţe şi o inventivitate stilistică năucitoare. Unde mai puneţi că „împarte încă o dată istoria lumii în două ere: î. Ch. şi d. Ch. Cu Ch de la Chaplin”?
Şi-un bonus cu trei personificări more or less faimoase:
 |
| Screenshots from The Cotton Club (dir. Francis Ford Coppola/1984), My Dad Is 100 Years Old (dir. Guy Maddin/2005) & Chaplin (dir. Richard Attenborough/1992). Charlie Chaplin is played by Gregory Rozakis, Isabella Rossellini and Robert Downey Jr. |