Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

luni, 30 decembrie 2013

Crème de la crème: filmele româneşti ale anului 2013 (top 5+)

Timpul (meu) e preţios zilele astea. Am aruncat la coş formalităţile de până acum şi intru ex abrupto în subiect: acesta este episodul al treilea din cine-retrospectivele cinesseurice aferente anului 2013. Luaţi, citiţi şi nu vă minunaţi! De toţi cei pomeniţi mai jos veţi mai auzi, mai ales că de cel puţin unul dintre ei tot aici aţi auzit prima oară.

Menţiune: Brigada neagră (regia Andrei Teodorescu)

Scurtmetraj distins cu Marele Premiu la CineMAiubit 2013, festival unde a fost premiat şi regizorul (în numele preşedintelui UCIN). Nu, nu pentru întreaga carieră (hahaha!), ci în semn de încurajare a talentului/ştiinţei de a (re)dresa banalitatea în interesul superior al artei.

Potrivit Danei Duma, cea care i-a înmânat trofeul, alegerea lui Teodorescu e şi un pariu cu viitorul. Adică el nu e un laureat oarecare, un circumstanţial de loc, ca să zic aşa, ci unul de timp. Care ar trebui să le confirme flerul. Înţeleg că până acum le-au ieşit previziunile, printre pronosticurile reuşite regăsindu-se nume ca Mungiu, Voican, Netzer...

Acuma că nu mi-aş însuşi din oficiu predicţiile UCIN, dar s-a nimerit ca opţiunea lor să coincidă cu a subsemnatului. Dincolo de faptul că Dan Condurache, în rolul unui şofer cam idiot, e din alt film prin cabotinismul cu care înţelege să redea idioţenia, am apreciat dezinvoltura şi sobrietatea tratării subiectului: Elvis, Raţă şi Jan, trei luzări din sudul sălbatic al ţării, hipnotizaţi de ştirile de la ora 5, manele şi trăscău, pun la cale jefuirea maşinii Poştei cu ajutorul unei ciurde de vaci. Cu o astfel de poveste nu-i deloc greu să o iei pe arătură, tentaţia expeditivului facil fiind la îndemână. Ori, pe lângă formula cromatică elegantă (alb-negru), un alt punct forte e simplitatea decupajului. Nu e lipsă de mijloace tehnice, ci stăpânirea mijloacelor de exprimare.

Apropo: Teodorescu a mai avut un film în competiţie, Profesorul, tot alb-negru, dar pe 35 mm, spre deosebire de primul, care-i pe 16. Nu m-a impresionat cine ştie ce, însă e properly executat.

***************************************
5. La egalitate:
* O umbră de nor (regia Radu Jude)
* Şanţul (regia Adrian Silişteanu)
* Bad Penny (regia Andrei Creţulescu)

„Fac scurtmetraj atunci când găsesc o poveste care-mi place şi care pur şi simplu nu trebuie şi nu merge întinsă pe spaţii largi, dacă nu vrei să-i strici farmecul”, a explicat Jude apariţia Umbrei..., scurtmetraj inclus, anul ăsta, în secţiunea canneză Quinzaine des Réalisateurs. Silişteanu s-a apucat de Şanţul ca să-şi încerce mâna ca regizor, el fiind director de imagine, iar Pavlu spunea la Nocturnele damei închipuite de la TVR, că Bad Penny, în care joacă alături de Vasluianu şi Boguţă, s-a născut mai mult pentru sufletul lor. Şi nu-i deloc rău că-i aşa! Entuziasmul, relaxarea şi plăcerea de a duce un proiect la capăt - eminamente de dragul proiectului - se simt în toate aceste trei producţii, dar mai cu seamă în Bad Penny, veritabilă mostră de cinema sănătos la cap, dezinvolt şi fără complexe. Am simţit nevoia să le includ aici pentru ceea ce sunt şi pentru că vorbesc simplu şi pertinent despre lucruri serioase precum moarte, prejudecăţi, răutate sau inocenţă. Iar Pavlu, în Bad Penny, e... (clovnul) suprem!

4. Domestic (regia Adrian Sitaru)

3. Când se lasă noaptea peste Bucureşti sau Metabolism (regia Corneliu Porumboiu)
Apreciez nespus fronda extremistă practicată de Porumboiu. Cred în vocaţia lui de decolonizator de clişee. Şi trebuie să recunosc că are stofă de kamikaze şcolit în Frăţia musulmană, alegând să meargă pe calea maximei ermetizări/abstractizări a limbajului cinematografic. De regulă, astfel de poziționări radicale sfârşesc într-o fundătură, dar am încredere că Porumboiu va intui pericolul şi fie îl va evita la timp, fie se va opri de tot, mofluzând deopotrivă taberele pro şi contra. Fiindcă cinema-ul cultivat de el la ora actuală e unul care polarizează dramatic, chit că lui nu-i pasă de asta.

El are obsesii (zgâlţâirea obiceiurilor gândirii pătrate, de pildă, desţelenirea suprafeţelor cerebrale aplatizate de junk-uri), ticuri, trademark-uri, iar toate astea şi alte câteva sunt mult mai importante pentru el decât audienţa. În fond, Metabolism - un titlu ce i-ar fi plăcut şi lui Foucault - cu un astfel de material tratează. Şi nu e materialul clientului, fuck the customer! Monoton, monocrom, monocord ca zgomotul scos de o viperă sugrumată. E un spectacol pentru care merită să plăteşti (nu numai biletul)!

Bonus track:


2. Poziţia copilului (regia Călin Peter Netzer)

1. Câinele japonez (regia Tudor Cristian Jurgiu)

Acestea fiind scrise, vă aştept mâine, la aceeaşi oră (20:13), la marea şi cea din urmă cine-retrospectivă a anului: Crème de la crème by Cinesseur. Între timp s-a copt şi surpriza ce mi se pregătea. Am văzut-o: spectaculoasă şi uberpersonalizată (Mille grazie!). Va fi disponibilă şi aici, însă abia pe 1 ianuarie.