În treacăt despre îngeri şi demoni

Într-un film din seria Monty’s Python, Life of Brian mai exact, e o secvenţă antologică, una din multele de acest fel, în care mulţimea vidă la cap îi cere mamei lui Brian să-l arate pe acesta, întâmplător confundat cu Mesia. Răspunsul ei e fără replică: „There's no Messiah in here. There's a mess, all right, but no Messiah. Now go away!”

Exact la fel stau lucrurile cu The Da Vinci Code şi Angels and Demons, dar nu cu Ultima tentaţie a lui Isus Hristos (realizat de Martin Scorsese după romanul lui Kazantzakis). Şi acest film a stârnit un imens scandal la vremea sa, cu toate că acceptă ambele naturi ale lui Isus (divină - umană). Spre deosebire, însă, de cele două megatâmpenii semnate Ron Howard, TLoC rămâne fidel crezului cu care a pornit la drum: „Într-un anume sens, e vorba de un «film de artă» în conformitate cu definiţia americană, cu alte cuvinte nu este un film comercial: durează două ore şi patruzeci şi trei de minute şi nu a fost făcut din motive de exploatare” (Scorsese). Carevasăzică nu şi-a propus să revoluţioneze o paradigmă veche de 2000 de ani, ci să prezinte un alt punct de vedere, deoarece controversa în jurul acestui subiect nu a iscat-o Dan Brown zilele trecute, ci datează de pe vremea Conclavului de la Chalcedon (451 a.d.).

Atât am de spus pe această temă. M-a întrebat cineva pe email de ce evit să vorbesc despre „blockbustere & filme de larg consum” şi am răspuns pe blog, aşa cum tinde să devină un obicei.