Era cât pe-aici să asistăm la o coliziune Cruz - von Trier. Se pare că, în cele din urmă, Penelope se va îmbarca pe corabia piraților din Caraibe (On Stranger Tides), unde-l va reîntâlni pe Johnny Depp lângă care a mai jucat în Blow. Dacă va fi să fie, voi avea și eu, în sfârșit, un motiv serios să dau o șansă francizei marinărești.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ne te retourne pas sau Bellucci și Marceau într-un voiaj senzorial și mental al unei femei (una și aceeași) lansate într-un fel de migrație psiho-morfologică (în plin proces de dedublare, ar fi mai simplu spus). Un film care, inclusiv prin titlul său în engleză - Don't Look Back -, trimite explicit spre splendidul și terifiantul Don't Look Now al venerabilului Nicolas Roeg.
Din păcate, trimiterea e oarecum gratuită. Nu se susține decât la nivel de intenție pentru că Marina de Van are mari dificultăți în a orchestra credibil o intrigă pretențioasă. În ce mă privește, convenția și-a probat vulnerabilitatea după vreo 45 de minute când niște versuri dintr-o melodie de Pink, fără legătură cu povestea de-aici, au început să-mi dea târcoale („Don't let me get me, I'm my own worst enemy... I wanna be somebody else”). Am stat pân' la sfârșit doar pentru Monica & Sophie și, overall, nu am regretat prea mult. Mă gândesc, totuși, cum ar fi arătat Ne te retourne pas făcut de un Jeunet în perioada sa de grație (Delicatessen - Alien:Ressurection).