Gheţurile necuprinse ale Groenlandei. Un eschimos aşteaptă răbdător la copcă. Mai devreme sau mai târziu, vânatul o să apară, asta pare că ne transmite figura impasibilă a vânătorului. Camera plonjează în apa sidefie unde focile baletează în tihnă. Cut şi suntem din nou la suprafaţă. Câini care moţăie. Linişte! „Precum în cer, aşa şi pe pâmânt...” kind of feeling. Dar nu, fiindcă în şi pe cer se întâmplă ceva. Câinii simt şi încep să dea semne de nelinişte. Neliniştea ni se transmite şi nouă: undeva, la linia orizontului, un bulgăre de lumină creşte şi creşte şi creşte, după care, brusc, ia o traiectorie descendentă se prăbuşeşte asupra banchizei într-o explozie orbitoare de lucşi. Potopul pare încă departe, dar nu mai e vreme de foci: vânătorul intuieşte pericolul şi sare în sanie. Degeaba! Avalanşa înaintează rapid ca un val uriaş pe urmele saniei. Goana e disperată şi fără şansă. Peste câteva secunde inevitabilul se produce: câinii, sania şi omul sunt aspiraţi!
Aşa începe Smilla's Sense of Snow (dir. Bille August/1997), adaptare a sobrului şi solidului roman omonim scris de danezul Peter Hoeg (apărut şi în româneşte, în 1997, la Editura Univers, în colecţia Romanul secolului XX, cu titlul Cum simte domnişoara Smilla zăpada). Din păcate, mai nimic din rigurozitatea şi sobrietatea acestui roman nu se regăseşte în film. August, cândva strălucitor în Pelle erobreren, încropeşte o poveste încâlcită, interminabilă şi neverosimilă ce nu mai cadrează cu acest început de o frumuseţe sălbatică.
În Groenlanda de Nord, distanţele se măsoară în funcţie de sinik, de „somnuri”, adică de numărul înnoptărilor din timpul unei călătorii. De fapt, nu este vorba de o distanţă reală, deoarece vremea şi anotimpul fac ca numărul de sinik să varieze. Cuvântul nu reprezintă nici o unitate de timp. (...) Sinik nu înseamnă nici distanţă şi nici număr de zile sau de ore. Este un fenomen spaţial şi temporal, un concept spaţio-temporal; el reprezintă unitatea dintre spaţiu, mişcare şi timp, o unitate de la sine înţeleasă pentru eschimoşi, dar care nu poate fi sesizată de limbajul cotidian european. (fragment din romanul lui Peter Hoeg)
Acest pasaj e relevant pentru a ilustra inadecvarea flagrantă dintre viziunea regizorului şi logica interioară a cărţii lui Hoeg. Aşa cum europenii nu au organ pentru sinik-ul eschimoşilor, nici Bille August nu simte textura profundă a unei ţesături epice care, aparent, nu ia ochii prin nimic. Bille August ratează lectura, din care motiv ratează şi filmul. Nu de tot, dar suficient de consistent încât să rămâi cu impresia că l-a ratat de tot.
P.S.: Smilla e Julia Ormond.
În Groenlanda de Nord, distanţele se măsoară în funcţie de sinik, de „somnuri”, adică de numărul înnoptărilor din timpul unei călătorii. De fapt, nu este vorba de o distanţă reală, deoarece vremea şi anotimpul fac ca numărul de sinik să varieze. Cuvântul nu reprezintă nici o unitate de timp. (...) Sinik nu înseamnă nici distanţă şi nici număr de zile sau de ore. Este un fenomen spaţial şi temporal, un concept spaţio-temporal; el reprezintă unitatea dintre spaţiu, mişcare şi timp, o unitate de la sine înţeleasă pentru eschimoşi, dar care nu poate fi sesizată de limbajul cotidian european. (fragment din romanul lui Peter Hoeg)
Acest pasaj e relevant pentru a ilustra inadecvarea flagrantă dintre viziunea regizorului şi logica interioară a cărţii lui Hoeg. Aşa cum europenii nu au organ pentru sinik-ul eschimoşilor, nici Bille August nu simte textura profundă a unei ţesături epice care, aparent, nu ia ochii prin nimic. Bille August ratează lectura, din care motiv ratează şi filmul. Nu de tot, dar suficient de consistent încât să rămâi cu impresia că l-a ratat de tot.
P.S.: Smilla e Julia Ormond.