Hello, stranger...

Hello, stranger...

This is a private blog for my cinematic obsessions and scintillating (one-sided) reflections about movies. Feel yourself at home!

vineri, 17 septembrie 2010

Nici eu nu am aplaudat!

Pentru că:

1. Mar Nero colapsează sub greutatea bunelor intenţii pe care regizorul Federico Bondi le pune în portbagajul unui vehicul destul de firav (scenariul). Pe alocuri, filmul pare un demers subsumabil unei campanii de tip „pod de flori” (între Italia şi România). În ce mă priveşte, consider „podurile de flori” materie primă pentru documentare, reportaje şi simpozioane tematice.

2. Mar Nero este o combinaţie incertă de mizerabilism light şi ecumenism glazurat în care diferenţele specifice dintre cei doi termeni sunt atât de difuz conturate, încât, în diverse momente, devin... gen proxim. De aici, o pronunţată şi, pe alocuri, deranjantă alterare de gen. Adăugaţi şi vagi stereotipuri culturale şi aveţi o imagine mai clară.

3. Mar Nero are cel puţin un glonţ orb pe ţeavă: Vlad Ivanov. N-am înţeles şi mă tem că nu voi înţelege opţiunea lui Bondi de a-l folosi ca... fantomă. Parcă ar fi Nechifor Lipan în visul Vitoriei (trecând călare o apă neagră, în caz că nu se ştie!). Adrian, personajul său, baleiază năuc prin cadru, nu scoate un sunet tot filmul, nici măcar nu crâcneşte (poate era mut şi nu m-am prins eu!), e unidimensional. Pare mai curând o proiecţie, o schiţă, o găselniţă pe care eu nu o pot încadra nici la rezolvare dramaturgică de efect, nici la character development high end. Al doilea glonţ orb e Maia. Morgenstern(ă).

4. Relaţia dintre figurile centrale (Gemma/Ilaria Occhini şi Angela/Dorotheea Petre) e mult prea schematizată. Cu alte cuvinte, evoluţia Gemmei de la o scorpie ce n-are nici o reţinere în a-şi exhiba apăsat dispreţul faţă de menajera sa la... doamnă extrem de amabilă, sufletistă şi dispusă la gesturi de o generozitate extremă faţă de ţinta iniţială a dispreţului e „frumoasă” şi emoţionantă într-un anume sens cinematografic, însă nu se susţine prin nimic altceva. În plus, nu există nici repere temporale care să ne edifice în legătură cu această metamorfoză.

5. Inserarea hitului local Ghiţă în coloana sonoră (cu videoclip cu tot!) e amuzantă, dar, vai!, atât de gratuită! Mult mai potrivit şi în armonie cu personajul Angelei mi s-a părut fragmentul pe care aceasta-l fredonează într-un acces de dor (varianta integrală e disponibilă aici - întâmplător, melodia începe chiar cu acel pasaj, dar nu o recomand decât celor cu spirit ludic, mai ales că seamănă cu nu ştiu ce colindă!).
---------------------------------------------------------------------------------
P.S.: Zic că n-am aplaudat pentru că mai e cineva care s-a comportat la fel. Le mulţumesc celor de la Parada Film pentru invitaţie şi sper să nu fie foarte deranjaţi de consideraţiile mele. Probabil contondente!

P.P.S.: Sâmbătă, adică mâine, îmi voi expune punctul de vedere despre Marţi, după Crăciun. Şi mă tem că voi fi nevoit să fac notă discordantă într-un cor asurzitor de laude, „chestie” de pe urma căreia îmi voi atrage, în mod sigur, antipatii spontane şi priviri piezişe. Nu pot altfel, sorry! Pentru că filmul lui Radu Muntean it's such a... Dar mai bine nu! Nu acum.