![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEivsjqnQjheyez-mcb0EZ-X0RYJCkI3XaFKB2sEPOvnCc0wpt5MsH-gmDZavdPlVxKUbwm8lNzG52guZ4U6UxtH9tPlot0rmKn0etYgFQN9UrZnjNzkGm7F6yTNFl6xUw0-A9ycnuEe3lOx/s400/vlcsnap-2010-09-01-18h38m58s130.png)
Aceeaşi întrebare pare că-l macină şi pe omologul său din The Killer Inside Me. Problema acestuia e că are în faţa ochilor o problemă şi mai complicată: îl cunoaşte bine pe ucigaş, e subalternul său, îi cunoaşte familia şi ştie ce educaţie a primit. Cu alte cuvinte, ştie că „omul lui” are suflet (sau că a avut la un moment dat!). Ei bine, unuia că ăsta, care, între două omucideri executate seren şi sadic, ascultă superbe opere clasice şi citeşte Biblia, ce poţi să-i spui? Sau ce poţi face ca să-l dai în vileag? Nimic. Absolut nimic! Coliziunea șerifului cu natura duală a subordonatului său, dar mai ales cu propria incapacitate de a-l anihila cu mijloace legale, îl determină şi pe acest bătrân „om al legii”, om altor vremuri şi al altor coduri de comportament, recte onoare, să renunţe. Renunţarea sa e mai abruptă: se sinucide!
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjRBg3IoNzBuvlEhA49uTaAGc2gwNLpSeL6v6FkrTzosCQR6aLwckyeLYsq1yKsDnHPObcQxtJct7ZGssxUtWXiYGqBIMkyWrRuCB1LnvXjzEdFE-cjgl2JMjAeE-ArJaL8jK8huolxGi5Z/s400/vlcsnap-2010-09-01-18h36m56s250.png)