"Deasupra, la înălțime, se produse o mișcare. Din hainele acelea întunecate se distingea orice tresărire. Omul se plie, redus la jumătate, îndoit, ca și cum și-ar fi cercetat încălțările, ca un semn cu creionul care fusese șters în cea mai mare parte. Postura unui săritor în apă. Și atunci văzură în sfârșit ceea ce așteptaseră. Spectatorii încremeniră, tăcuți. Chiar și cei care-și doriseră ca omul să se arunce simțiră că li se taie răsuflarea. Se dădură înapoi și gemură.
Un trup omenesc pornise să lunece prin aer.
Plecase. Se avântase, în sfârșit. Unii își făcură cruce, închiseră ochii și așteptară să audă bufnetul. Silueta se răsuci, flutură, se agăță, scuturată de vânt din toate părțile.
Apoi peste capetele privitorilor răsună un țipăt, o voce de femeie: O, Doamne Dumnezeule, e o cămașă, doar o cămașă!
Cădea, da, cădea, și cădea, o bluză cu mâneci lungi, fâlfâind, și apoi privirile lor părăsiră haina din aer pentru că, mult deasupra, omul se descovoiase, polițiștii de sus și spectatorii de jos amuțiră din nou, inundați de același val de emoție, căci omul se ridicase din poziția sa îndoită ținând în mâini un băț lung și subțire, scuturându-l, testându-i greutatea, jonglând cu el, o prăjină lungă și neagră, atât de flexibilă încât capetele se unduiau, și privirea îi era ațintită asupra celuilalt turn, înfășurat încă în schele, ca o ființă rănită așteptând să fie salvată, și rostul cablului întins la picioarele lui deveni limpede pentru toată lumea, și orice altceva ar fi avut de făcut, nu mai aveau nici o șansă să se desprindă acum, nici vorbă de cafeluța de dimineață, de ieșirea la o țigară, de târșâitul nonșalant al pașilor pe covor, așteptarea devenise brusc magică, și toți îl priviră cum ridică un picior întunecat, ca un om gata să intre într-o apă caldă și cenușie." (Colum McCann - Goană nebună a lumii, Ed. Rao, 2010, traducere Justina Bandol)
Screencaps from Man on Wire (dir. James Marsh, 2008)