 |
| colaj: cinesseur |
(în toate screenshot-urile e Nina Ivanisin, adică Aleksandra aka Slovenka, protagonista în jurul căreia se țese o poveste despre prostituție pe cont propriu, ratare și resemnare)
Slovenka (A Call Girl) e primul film sloven (cum altfel?) văzut de mine ever. L-aş lega, tematic, de The Banishment, pentru că poate fi încadrat, generic vorbind, în zona realismului abrupt, vindecător de iluzii. Bine, nu e atât de poetizat precum filmul lui Zvyagintsev, dar orişicât îşi dă silinţa. Filmul a fost și la TIFF, în 2010, însă eu n-am fost acolo, atunci (îl văzusem cu un an mai devreme, în 2009, anul de apariţie).
Ar fi destule de spus despre el, prefer totuşi să rezum. Tehnic, este ireproşabil, imaginea fiind de departe principalul atu, veritabil mood adjuster într-o naraţiune cu destule volute mohorâte. Damjan Kozole (regizorul) cunoaște limitele genului, dar și abc-ul job-ului, iar astea sunt calități care-i permit să facă baloane dintr-o gumă de mestecat aşa şi-aşa (a se citi scenariu inegal), evidenţiabilă în primul rând pentru lipsa de zahăr. Faptul că nu sparge baloanele cu zgomot sau in the face e stimabil, chestiune care ține și de educație/instrucție.
Ar fi destule de spus despre el, prefer totuşi să rezum. Tehnic, este ireproşabil, imaginea fiind de departe principalul atu, veritabil mood adjuster într-o naraţiune cu destule volute mohorâte. Damjan Kozole (regizorul) cunoaște limitele genului, dar și abc-ul job-ului, iar astea sunt calități care-i permit să facă baloane dintr-o gumă de mestecat aşa şi-aşa (a se citi scenariu inegal), evidenţiabilă în primul rând pentru lipsa de zahăr. Faptul că nu sparge baloanele cu zgomot sau in the face e stimabil, chestiune care ține și de educație/instrucție.
Aș mai adăuga că Slovenka mi-a adus aminte de Lilya 4-Ever al lui Moodysson, însă nu e la fel de abraziv, pătrunzător, întunecat și fără speranță, dar şi de... Milena, o fată tare drăguță și foarte cumsecade din Ljubljana, pe care am cunoscut-o în 2003, la Zagreb, petrecând apoi o agreabilă noapte în Hemingway Lounge Bar din localitate. Pe lângă asemănarea fizică dintre ele, și Milena avea fix genul ăla de tristețe al Aleksandrei: calmă, egală cu ea însăși, transparentă. O stare naturală fără vreo posibilitate reală de a evolua în zâmbet sau, doamne fereşte, mască.
Bonus audio din soundtrack: Bobby Brown...