Pe 4 aprilie, după apariția acestui post, am primit un mesaj scurt de la Ad (la vremea aia tocmai îi descoperisem rafinatul și elegantul blog): "Super post-ul despre Chungking Express! Thanks, e unul dintre filmele mele fetish." Am mulțumit și am răspuns cam așa: "Daca vrei, poti scrie un guest post despre CE. As fi incantat, venind mai ales de la cineva care-l fetisizeaza..." După o zi a venit reacția: "Da, mi-ar placea sa scriu ceva despre CE - merci de oferta! Insa asta va fi mai spre vara, cand voi scapa de varii deadline-uri presante." Am fost de acord, firește.
Se pare ca Ad a scăpat de acele deadline-uri sau cel puțin așa sper, fiindcă mai spre vară e acum. Mai spre vară e chiar azi. Adică azi am primit textul despre care vorbeam atunci. Drept pentru care luna iulie începe cu un special guest post, right here, right now. Thanks, Ad. Once again! (Screenshot-urile au fost alese de autor. Le-a ales mai bine decât aș fi putut s-o fac eu.)
Se pare ca Ad a scăpat de acele deadline-uri sau cel puțin așa sper, fiindcă mai spre vară e acum. Mai spre vară e chiar azi. Adică azi am primit textul despre care vorbeam atunci. Drept pentru care luna iulie începe cu un special guest post, right here, right now. Thanks, Ad. Once again! (Screenshot-urile au fost alese de autor. Le-a ales mai bine decât aș fi putut s-o fac eu.)
Iniţial existau trei poveşti scrise pentru a fi asamblate cu un fir subţirel de legătură între ele, în instalaţia narativă a lui Chungking Express, ne explică aproape didactic Quentin Tarantino aici. La fel ca în Pulp Fiction, adaugă el. Şi tot la fel ca acolo, cheia de citire a filmului se află în cinema-ul Noului Val francez.
Admit că asocierea făcută de QT m-a surprins sau poate mi s-a părut direct bizară. Adică tartorele american al pastişei şi al ironiei groase pe seama filmelor de categorie B - cu scenariile lor făcute pe modelul prozei de duzină sau „pulp”, ieftină şi menită să-ţi ia ochii precum o copertă de tabloid - îl citează drept influenţă pe maestrul asiatic al traducerii senzualităţii şi fineţurilor afective pe peliculă? Pe cel ce redă cu o nemaintâlnită tandreţe şi infinită eleganţă subiecte ce la Hollywood au devenit greu de tratat altfel decât prin frisoanele sexualizate ale unui obosit stil mainstream?
E drept că şi în Chungking Express există un miez de thriller - aluzii la o reţea de trafic de droguri, unde imigranţi nepalezi şi indieni din sordida zonă Chungking Mansions a Hong Kong-ului lucrează pe post de transportatori. E, însă, mai degrabă, un pretext şi trece rapid în umbră. Filmul lui Wong Kar Wai este, de fapt, centrat pe golul impalpabil lăsat în urmă de o despărţire dureroasă. Pe spaţiul fragmentat şi greu de încadrat al deziluziei, în căutarea unui echilibru în jocul alunecos dintre nostalgie şi depresie. Un spaţiu în care personajele încearcă să găsească un refugiu în rutină şi gesturi mici, să meargă cumva mai departe aşa schilodite afectiv cum sunt. Construindu-şi mici ritualuri fracționate, reproduse în secvenţe în care Wong Kar Wai experimentează cu maleabilitatea timpului, provocând prin aparentă juxtapunere noţiunile de slow motion şi fast forward.
Cele două story-uri care au ajuns în cele din urmă să formeze Chungking Express (al treilea a devenit... Fallen Angels) sunt despre două personaje ce suferă de câte o proaspăt produsă infirmitate afectivă. Doi poliţişti. Plasaţi în decorul nocturn al unui Hong Kong torid, pe lângă un fast food mignon numit Midnight Express. Totuși, dacă am zis mai sus trafic de droguri şi acum poliţişti, nu înseamnă că filmul construieşte conflicte mafiote de tradiţie tarantinescă. De fapt, la Wong Kar Wai memorabil e mai puţin modul în care se dezvoltă şi rezolvă plot-ul - cam şubred, de altfel, din cauza mărturisitei încropiri la repezeală (Chungking Express a fost scris, turnat şi editat între două sesiuni de lucru la Ashes of Time) -, cât secţiunile în care lentila camerei explorează feţele melancoliei, ale chagrin-ului ascuns în gesturi cotidiene. Survolând cu succes clişeele lacrimogene. Mă gândesc aici, de exemplu, la acribia cu care personajul din prima poveste colecţionează conserve de ananas cu data de expirare 1 mai. Pentru că pe ea o chema May şi îi plăcea să savureze gustul dulce al fructului. Pentru că ziua lui e pe 1 mai. Şi cum e hotărât că dacă până va cumpăra 30 de conserve nu o va avea înapoi pe May, înseamnă că relaţia lor e oficial expirată. Şi cum, finalmente, realizează că, în ochii ei, el nu valorează cu nimic mai mult decât o cutie cu ananas: delicioasă, dar cu o implacabilă dată de expirare.
Cu fineţe comparabilă e explorată tristeţea bine ascunsă şi în a doua poveste, unde personajul principal îşi descoperă într-o zi apartamentul inundat şi se întreabă: „Oare am lăsat robinetul deschis sau apartamentul varsă lacrimi? Am crezut mereu că va suporta bine plecarea ei, nu mă aşteptam să plângă atât."
La fel de captivante şi memorabile sunt personajele feminine construite aici de Wong Kar Wai (treaba asta reflectă mai clar de unde s-a inspirat Tarantino). De pildă, cel interpretat de Brigitte Lin, cu senzuala perucă blondă, trenciul de ploaie, tocurile cui şi ochelarii de soare, plus felul în care îşi aprinde ţigările, cu aerul uşor masculin al Gretei Garbo, sau cum îşi ascunde pistolul în poşetă cu asprimea Genei Rowlands în rolul Gloriei din filmul lui Cassavetes.
Sau Faye Wong, în rolul ei de „nimfetă” ce vizitează pe ascuns apartamentul omului iubit şi ascultă destul de tare California Dreaming pentru a nu-şi mai auzi gândurile. California Dreaming pe care nu o mai poţi asculta vreodată fără a reintra pentru o clipă în atmosfera din Chungking Express.
P.S.: Sublinierea cu bold a acestui pasaj (Pe spaţiul fragmentat şi greu de încadrat al deziluziei, în căutarea unui echilibru în jocul alunecos dintre nostalgie şi depresie) îmi aparține. Chestiune de subiectivitate, ringing bells & butterflies primăvăratici.
7 comentarii:
@cinesseur: sper sa gusti gluma cognomenului ales de data asta :) daca nu, take this and party: mi-erau foarte clare obsesiile tale, dar ce ma bucura e ca ii atragi si pe ceilalti cu obsesii similare. si asta e un mare lucru. deci, te felicit ca reusesti sa coagulezi astfel de "grupuri de interese" :))) considera-ma, pliz, membru de onoare!
@Ad: Chungking Express imi va aminti mereu de un detaliu din viata mea neinsemnata, detaliu pe care tu l-ai surprins cu multa acuitate. nu dau amanunte ca nu e cazul, insa macar asa, in abstract, vreau sa-ti multumesc pentru deliciosul declic madlenizant [(sper sa-mi ierti barbarismul; mi l-a suflat Stella ;)]
@algernon: :))) cum sa nu? cu mare placere! totusi, ca sa intri in acest grup de interese e nevoie de o parola (si nu e Fidelio, te lo digo!). in cazul tau, parola e amanuntul ala pe care nu rvei sa-l spui Ad-ei. ok, nu-l spui ei, dar poti sa mi-l spui mie ;) how about that???
@cinesseur: ai vrea tu, hombre, ai vrea tu :))) nu am putea, totusi, negocia/renegocia pe email clauzele accesului in acel grup? :))) if yes, let me contact my lawyer first, pliz... ;)
minunat ce a scris ad dspr 'ce', intr-adevar! initial am vrut sa intru pe blogul ei sa-i spun kiar acolo (mai intrasem o data sa-i spun cit de mult mi-a placut cum a scris dspr filmul lui tom ford), dar am constatat k nu l-a postat SI acolo... dl cinesseur are exclusivitate ;P
'ce' e primul wkw pe care l-am vz (la ny, in 96) & e, in continuare, wkw-ul meu preferat
am o singura rezerva la txtul ad-ei:
unde zice k tarantino s-ar fi 'inspirat' (din wkw, se deduce) pt 'pulp f'; nu prea vad cum, filmele iesind in acelasi an pe ecrane...
@als: putem spune si exclusivitate, de ce nu?, desi nu in termenii acestia am tratat special guest postul :)
cat despre rezerva formulata de tine, o las pe ad sa nuanteze ;)
@algernon: putini se pricep la fel ca WKW sa declanseze delicioase declicuri madlenizante, cred :)
si pentru ca, asa cum ziceam, e un maestru al captarii fineturilor afective pe pelicula, parca bucati din filmele lui apar inevitabil ca mici detalii in viata neinsemnata a celor ce-l vad :) sau, oricum, in a ta si in a mea :)
@als: daca nu m-ar fi invitat Monsieur C sa scriu acest text, probabil ca el nu ar fi existat. dupa cum ii marturiseam si lui, cel mai greu mi se pare sa scriu despre "old flames" ca CE; filme-fetish pe care le-am vazut de atatea ori ca parca mi-e imposibil sa ma detasez cumva de ele si sa le vad cu un ochi rece/analitic. asa ca de aia mi s-a parut firesc sa il postez doar aici :)
cat despre influente si surse de inspiratie, am pornit de la marturisirile lui QT (care am impresia ca se refereau nu strict la CE, cat la modul lui WKW de a face filme). si desi poate nu reiese asa de clar cum as fi vrut, in ultima parte a textului m-am referit la un portret mai larg al femeilor tarantinesti (as inspired by WKW), adica nu doar Mia Wallace, ci poate si Shoshanna Dreyfus...
scuze, am inteles gresit - credeam k te referi strict la 'ce' & 'pf'...
eu dspr mia wallace le zic masteranzilor mei k e fiica annei karina & nepoata lui louise brooks :) (ma rog, tbuie sa le si arat pe anna & louise in action dupa aia, k nu le stiu - mai ales pe 'bunica' lou...)
iar dspr personaju lui brigitte lin tin minte k wkw zicea undva ('cahiers...'? 'positif'?) k e inspirat si de garbo, si de dietrich
oricum, nimic nu e mai sexy decit o femeie in impermeabil - vezi si virginia madsden in 'a prairie home companion' ;P
Trimiteți un comentariu