Berlinalles gute (I)

Back in the present days...

Aceasta e prima corespondenţă de la Festivalul de Film de la Berlin, ediţia curentă, graţie lui Ciprian David (negativ-film.de), care a asigurat traducerea şi adaptarea textului scris de colegul său, Simon Born. Credit imagini: © Berlinale.

W Imie.../In the Name Of - e unul dintre cele mai bine primite filme atât de public, cât şi de critici la actuala ediţie a Berlinalei (a fost proiectat în Competiţia oficială).

«Adam e preot, undeva în provincie. În parohia pe care o păstoreşte, înfiinţează un adăpost pentru tineri (bărbaţi) cu trecut violent. Oameni, în fond, care nu mai găsesc cu uşurinţă un drum în viaţă. Ewa e măritată, dar se simte singură. Soţul ei, Mihal, învăţător, îl ajută pe Adam. Ar fi devenit şi el preot, dacă nu ar fi întâlnit-o pe ea. Ewa îl iubeşte pe Adam. Acesta o respinge. Nu pentru că aşa îi dictează regulile preoţeşti, ci pentru că ea nu-i trezeşte nici un fior erotic.

W Imie.../In the Name Of, candidatul polonez la Ursul de Aur, e construit nu în jurul abstinenţei sexuale a unui preot, ci al ambivalenţei acestei funcţii: prelat şi fiinţă umană (cu nevoi de tot soiul). Preoţia lui Adam e, de fapt, o fugă de aceste nevoi, o reprimare a atracţiei pe care o simte faţă de bărbaţi. Asta până în momentul în care îl cunoaşte pe Lukasz, poreclit Humpty. De aici încolo viaţa lui Adam va lua o turnură haotică. 

Regizorul e o femeie, Malgorzata Szumowska. În viziunea ei, lumea acestor bărbaţi e una cât se poate de brutală, fără fasoane. E o comunitate ce musteşte de hipermasculinitate şi vedem asta în tuşe nu neapărat groase, cât solid conturate. Salahorie ziua, socializare bahică seara. Corpuri năduşite ciocnindu-se la fotbal. Strângeri viguroase de mâini şi consum de narcotice ca dovezi de forţă şi virilitate. Muncă, hrană, spălat, somn - totul la comun. Cine se simte incomod în această claustrare homosocială are ca armă agresivitatea. Sau evadarea. Bătăi, sudalme, ură faţă de străini. Sexualitatea (par)e tabu, dar în limbajul colorat al tinerilor prinde aripi: My sausage is on fire, scapă porumbelul unul dintre ei, în timp ce prăjesc cârnaţi şi toţi izbucnesc în râs, prinzând aluzia. În cele din urmă, până şi cei mai puternici dintre ei vor cădea pradă ispitelor cărnii. 

E o contrapondere faţă de universul delicat al lui Adam şi Lukasz, sugerat şi de pletele celor doi fluturând într-o mare de capete rase. Ambii suferă. Lukasz e marginalizat din cauza handicapului fratelui său. Sensibilitatea sa e în permanent conflict cu asprimea confreriei ce are tendinţa de a elimina tot ce e diferit de frica de a nu se transforma în acest „diferit”. Adam, în schimb, se refugiază în pădure, singur. Suprasolicitarea corpului e metoda lui de a-şi tempera impulsurile trupeşti. Epuizarea ca extaz, surogat al orgasmului. Fuga lui e o căutare a echilibrului, a împlinirii, a lui Dumnezeu. O rugăciune. O formă de a vorbi divinităţii. Doar că aceasta nu răspunde. 

Şi comunicarea cu Lukasz e preponderent corporală. Îngrijeşte corpul schingiuit al tânărului snopit în bătaie, îl susţine în timpul lecţiilor de înot, aleargă împreună printr-un lan de porumb urlând ca maimuţele. Intimitatea lor e mai mereu una fără vorbe, alimentată de siguranţa pe care şi-o oferă reciproc într-un labirint al emoţiilor nearticulate. Împreună înseamnă armonie la toate nivelurile, stare inaccesibilă bărbaţilor din jurul lor.

W Imie.../In the Name Of atinge intensităţi nebănuite pentru un astfel de story, purtându-şi spectatorii de mână printre convulsiile emoţionale ale protagoniştilor. De fapt, filmul e exact ca ei: aspru, delicat, zgomotos, liniştit, disperat, exuberant. Imagini tremurânde trase din mână se desprind lent în planuri-secvenţă armonioase care explorează mediul natural în care se desfăşoară acţiunea. Muzica dramatică alternează cu acordurile chill. Conflictele interioare ale personajelor se reflectă, pe rând, conform tradiţiei melodramatice, fie în mediul lor, fie în exterior sau suprafeţe metalice etc. Recursiv, acestea se răsfrâng asupra tinerilor şi îi definesc. Adam şi Lukasz sunt asociaţi, mai mult sau mai puţin discret, cu natura şi tumultul ei, dar de fiecare dată în cadrul unui schimb de mingi între realitate şi transcendenţă. Iar dacă unele imagini sunt mai puţin sigure stilistic decât celelalte, totalitatea lor de ansamblu eterogen reuşeşte să acapareze.»