Screenshots from Ladri di biciclette (dir. Vittorio De Sica/1948)
(via asharperfocus.com)
Dincolo de faptul că e un studiu dureros despre sărăcie şi chinurile de a scăpa de ea, dar şi o evocare luminoasă a relaţiei tată-fiu, filmul lui De Sica, pe care eticheta capodoperă a neorealismului e la locul potrivit, rămâne ceea ce autorul său a intenţionat de la bun început să fie: un manifest anti-escapism şi uberpersonalizat al Italiei devastate de criza economică ce a urmat celui de-al doilea război mondial.