Veneţia 70 (prolog): Scrisoare de la Algernon (în drum spre locul cu pricina)

De unde va trimite corespondenţe, aşa cum a făcut şi anul trecut. Acesta e prologul. The best is yet to come.

„Drăguţule bace,

Dacă te-ntrebi cum am ajuns iar la Veneţia, află că nu am vrut. La începutul anului aveam alte planuri pentru perioada asta, plus că ştii ce sentimente am eu faţă de cvasi-lacustrul burg. Chestia e că le-am picat cu tronc unor oameni pe care i-am cunoscut anul trecut, o familie de veneţieni cu rădăcini pe la 1400. De prin martie-aprilie, cam aşa, m-au tot ispitit cu invitaţia de a reveni, pe care am rumegat-o corespunzător. În cele din urmă, am acceptat-o. Mă rog, oamenii sunt extrem de faini, s-au agitat, au umblat, s-au pregătit, ce mai, s-au făcut luntre şi punte (normal, la câte canale sunt) să-mi rezolve diverse angarale ca să aibă prietenul lor american o viaţă de festival cât mai plăcută şi mai lejeră. Nu ştiu dacă ţi-am zis, dar nu le-am spus care-mi sunt originile de teamă să nu le retez din entuziasm. Poate e o prejudecată de-a mea, nu m-am vindecat încă de ele, dar numele de polonez neamţ (thanks, dad!) ne-a ajutat pe toţi să dormim liniştiţi. Pentru ei, sunt the american friend, ocnaş în Valley, care-şi aruncă o parte din leafă pe filme, deşi ar putea face altceva cu banii, mai ales într-un oraş ca Veneţia.

Aşa că, iacătă-mă-s, on the road again, cinefil-voiajor pe cale să dezvolte o relaţie against all odds cu un oraş nesuferit. În care, din fericire, se desfăşoară un festival ale cărui filme vor fi hrană pentru mulţi, toată toamna şi toată iarna. Pân' la Berlin, unde nu înţeleg de ce nu ajung, pentru că mi-ar fi mult mai simplu. 

Thing is, my friend: cel puţin pe hârtie şi atât cât mă pricep eu, competiţia de anul ăsta mi se pare mai slăbuţă faţă de cea de anul trecut. Şi al naibii de echilibrată... The Master era favorit cert, în urmă cu un an, acum nu pot distinge unul. Că n-a ieşit câştigător, e altceva, iar decizia de a premia Pieta mi se pare şi acum o năstruşnicie. N-avem Malick deloc (thanks God!), avem, în schimb, un Kim Ki-Duk fuori gioco, şi speaking of which, mi se pare mult mai ofertant ce au programat în afara competiţiei. Din care (la competiţie mă refer acum) nu voi rata noile Gilliam (The Zero Theroem) şi Glazer (Under the Skin). Mai ales pe ăsta din urmă îl vânez, Glazer fiind un regizor la care ţin foarte mult şi unul care a lipsit mult prea mult din peisaj. Mă interesează şi Garrel, Reichardt, Frears sau Gianni Amelio, precum şi asiaticii mei, Tsai Ming-Liang respectiv Miyazaki.

Secţiunea mea favorită rămâne Orizzonti unde am pescuit şi anul trecut perle de mâna-ntâi. Am remarcat şi-acum câteva titluri interesante, sper ca pomul lăudat să-şi respecte statutul şi reputaţia, dar nu în sensul ăla naşpa (pot zice asta la tine pe blog?) pe care-l ştim din proverbe şi zicători. Că veni vorba: am zărit în line-up încă un membru al clanului Coppola, nepoata Gia,care s-a apucat de filme. We're doomed, dude! Glumesc, dar o să merg să văd filmul fetii (Palo Alto) că-s masochist. Nu m-aştept la surprize, mai ales că după sinopsis seamănă cu ce făcea Sofia Coppola în The Virgin Suicides. După cum nu pot să nu zâmbesc vâzând că şi familia Cuaron, tată şi fiu, e bine reprezentată aici! În rest, mi-au mai făcut cu ochiul Moodysson şi Sion Sono, dar şi iranianul Shahram Mokri.

- imagine (via http://www.cine.gr) din filmul lui Lukas Moodysson, Vi är bäst! -

Cam asta ar fi. Era să uit: sunt tare încântat de preşedinţii juriilor: Bertolucci la oficială, Schrader la Orizzonti. Oameni dintr-o bucată, tată, cu principii ferme...

Aşadar, drăguţule bace, mi-aduc oile-ncoace, la Veneţia-n zăvoi, că-s filme de noi ... Sau ceva de genul, nu am pretenţii de versificator.

Ciao!

P.S.: Am observat că, anul ăsta, filmele româneşti au fost skipate. Aleluia!”
(alg)