„Orice poate fi o unealtă, zise Chigurh. Lucrurile mici. Lucrurile pe care nu le bagi în seamă. Trec din mînă-n mînă. Oamenii nu le dau atenție. Și după aia vine o zi a socotelii. Și apoi nimic nu mai e așa cum a fost. Ei, zici tu. E doar un ban. De exemplu. Nu-i nimic special. A cui unealtă poate fi el? Înțelegi problema. Să separi fapta de lucru. Ca și cum părțile unui anumit moment din istorie ar putea fi schimbate cu părțile unui alt moment. Cum se poate așa ceva? Păi, e doar un ban. Da. E-adevărat. Nu-i așa?” (fragment din Nu există ţară pentru bătrâni - Cormac McCarthy, Ed. Polirom, 2010)
Partea asta lipseşte din filmul fraţilor Coen, dar e în atitudinea lui Chigurh pe toată durata dialogului din benzinărie. E vizibilă mai ales în acea căutătură sinistră, prăvălită asupra împietritului ins din spatele tejghelei înainte de a ieşi din prăvălie şi a-şi urma implacabilul drum spre niciunde. Privire grea, de granit, asortată cu o ultimă săgeată trimisă în direcţia unui ins ce nu a înţeles nimic din ce i s-a întâmplat:
Anton Chigurh: Don't put it in your pocket, sir. Don't put it in your pocket. It's your lucky quarter.
Gas Station Proprietor: Where do you want me to put it?
Anton Chigurh: Anywhere not in your pocket. Where it'll get mixed in with the others and become just a coin. Which it is.