Ionuţ Teianu, regizorul documentarului „Afacerea Tănase”: „Am încercat să spun o poveste veche de peste 30 de ani într-un mod cât mai interesant, alegând o temă (omul obişnuit luat de valul istoriei) valabilă şi azi”

Vineri, 1 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc la Cinema Elvira Popescu, în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Filmului Francez, avanpremiera documentarului „Afacerea Tănase”, ce relatează incredibila poveste a scriitorilor români Virgil Tănase şi Paul Goma, ţinte ale unei tentative de asasinat, la Paris, comandate direct de Nicolae Ceauşescu.

În 1982, în plin Război Rece, dictatorul îi cere unuia dintre agenţii Securităţii, Matei Haiducu, să-i ucidă pe cei doi  dizidenţi, amândoi cetăţeni francezi la acel moment. Haiducu (aka Matthieu Forestier) nu respectă ordinul, contactează DST (serviciul secret francez) şi deturnează toate planurile de la Bucureşti.

Din dorinţa de a prefaţa lansarea filmului în România, a rezultat un interviu cu Ionuţ Teianu (foto), regizorul filmului şi scenaristul lungmetrajului Despre oameni şi melci, care a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor de mai jos. Îi mulţumesc atât lui, cât şi lui Dan Lupu (PR & Marketing Manager Transilvania Film), care a facilitat dialogul! 
(Photo Credits: Transilvania Film - Adi Marineci)

*** 

Cinesseur: Mai întâi cazul de la Tanacu, acum „afacerea Tănase”. Poveşti controversate, sensibile, pretabile la diverse interpretări. În afară de acest criteriu, pe care eu l-aş numi exterior, ce alte criterii sau motivaţii (interioare) stau la baza acestui demers?

Ionuţ Teianu: Poveştile nu sunt controversate în sine. Pe tema lor se creează controverse, interpretări, etc. Nu este deloc ceea ce am dorit eu să fac. Pentru mine, când fac un documentar, cel mai important este să spun un adevăr. Nu „Adevărul”, ci un adevăr, care e cel mai adesea tema filmului şi conţine în formularea ei o contradicţie...În ceea ce priveşte „Afacerea Tănase” adevărul pe care am încercat să-l spun este că oameni obişnuiţi, care nu sunt nici eroi, nici neapărat criminali, pot să se trezească implicaţi într-o poveste care îi depăşeşte şi în care sunt folosiţi de interese politice sau strategice pe care ei nu le controlează şi deseori nu le înţeleg.

Cinesseur: Cât timp a durat documentarea şi care a fost cel mai dificil obstacol (nu mă refer la cele tehnice) cu care v-aţi confruntat de-a lungul realizării sale?

Ionuţ Teianu: Documentarea a fost făcută în cea mai mare parte de Liviu Tofan, fost jurnalist la Europa liberă. Liviu a abordat evenimentele la radio încă din 1982, în timpul desfăşurarii „afacerii”. A reînceput să lucreze pe această temă din 2009. Lucrul meu la film s-a întins pe o perioadă de doi ani. Principala dificultate a fost găsirea unui fir principal în inventarul de evenimente găsite în timpul anchetei. O poveste în care elementele să se îmbine într-o dramaturgie coerentă. Americanii spun: find the Story in a true story.  

Cinesseur: N-aţi fost tentat să transformaţi tot acest material în scenariu de film inspirat din întâmplări adevărate, cum se zice? Altfel spus, de ce restituirea unui moment istoric (îi spun generic aşa), care presupune folosirea unui instrumentar filmic restrictiv şi nu reconstituirea lui cu o paletă mult mai largă de exprimare?

Ionuţ Teianu: Am evocat cu Tudor Giurgiu posibilitatea de a scrie un scenariu de ficţiune inspirat din această poveste. Ideea era de a face din Matei Haiducu personajul principal şi de a schimba sfârşitul. Deocamdată lucrăm la un alt proiect. 

Cinesseur: E limpede că vă adresaţi unui public relativ nişat (spectatorii români se înghesuie mai degrabă la alte genuri, mai ofertante din punctul lor de vedere). În condiţiile în care documentarul va intra în cinematografe, ce aşteptări aveţi din partea celor care vor merge să vadă „Afacerea Tănase”?  

Ionuţ Teianu: Spusul unui adevăr este un exerciţiu laborios şi plictisitor. În film, am încercat să spun această poveste veche de peste 30 de ani într-un mod cât mai interesant, alegând o temă (omul obişnuit luat de valul istoriei) valabilă şi azi. În plus, acţiunea se petrece în lumea serviciilor secrete, ceea ce dă filmului o atmosferă de film de spionaj. Sper să intereseze un public cât mai larg.

Cinesseur: Apropo de asta: există în România o parte de public care  se poate raporta agresiv la acest documentar (detractorii sau inamicii lui Paul Goma, „nostalgicii” fostei Securităţi etc.). Cât de deranjant e filmul şi cum v-aţi gândit să contracaraţi eventualele atacuri sau tentative de discreditare? Cât de polemic e?

Ionuţ Teianu: Nu am făcut acest film pentru a declanşa o polemică. Deocamdată nu am constatat nici un atac.

Cinesseur: Vi s-a schimbat cumva percepţia asupra conceptului de „adevăr istoric” după contactul nemijlocit cu un astfel de episod?

Ionuţ Teianu: Nu aveam nici înainte o concepţie prea idilică despre „adevărul istoric”. De aceea acest subiect mi s-a părut interesant când am pornit la drum.

***

Despre Virgil Tănase

Autor a 10 romane, dintre care primele două scrise în limba română, celelalte în limba franceză, şi publicate de editurile Gallimard, Flammarion, Hachette, Ramsay/De Cortanze, Non Lieu (traduceri în spaniolă şi italiană). După 1990, a fost publicat în România de către editurile Eminescu, Fundaţia Culturală, Scrisul Românesc, Editura Didactică, Editura Alfa. A mai scris o farsă (C’est mon affaire, Flammarion 1983), un volum de intervuri (Ma Roumanie, Ramsay, 1990), unul de memorii (Leapşa pe murite, Editura Adevărul, Bucureşti), precum şi biografii ale lui Cehov, Camus, Dostoievski şi Saint-Exupéry (Gallimard 2008, 2010, 2012 şi 2013, traduceri în italiană şi portugheză şi japoneză).

Este autor de texte de teatru şi activează ca regizor la importante teatre din România şi Franţa, profesor de regie la Atelier d'Ivry (condus de Antoine Vitez), Espace Acteur, École d'Art Dramatique De Bock, profesor invitat la Université Paris VIII (1992), profesor de Istoria Civilizaţiilor la Institut International de l’Image et du Son (din 2000), formator la CFPP Eurécole (din 2008), autor a numeroase traduceri din rusă, spaniolă, italiană, engleză, în română sau franceză, din franceză în română şi din franceză în română.

Jurnalist în numeroase ipostaze: reporter şi redactor la Actuel (1981-1988), redactor-cronicar la Mediaş (1984-1989), L'Économie (1983), Vendredi (1989-1993), cronicar al postului de radio Europa Liberă (1977-1989), autor a numeroase articole, reportaje, analize geopolitice pentru diverse publicaţii. Din 1990 până în 1993 a condus departamentul „Dramatiques” al France Culture, iar între1993 şi 1997, respectiv  2001 şi 2005 a fost ministru consilier în Ministerul Afacerilor Externe al României şi director al Institutului Cultural Român de la Paris.