Olodum

Nu am fost fan Michael Jackson. O parte din muzica lui îmi plăcea, cealaltă mă plictisea aiuritor, acrobațiile lui coregrafice le priveam uluit (știți povestea: „Cum naiba face asta?"). Nu am avut postere cu el, nici casete, nu m-am înțolit aidoma lui, nu am fost la concertele din România (când voiam, nu mi-am permis, când îmi permiteam, nu m-a mai interesat).

Am două amintiri pregnant legate de el. Una vine din liceu şi are în prim-plan o "clonă" de-a sa, Cristi C., coleg de clasă. O pușlama notorie în oraș, un imitator sonat (venea la ore îmbrăcat și machiat Jacko style), primul om pe care l-am văzut de-aproape executând Moonwalk-ul. Ultima oară când ne-am întâlnit era gardian public și nu părea că-i mai pasă de Michael.

A doua e sinonimă cu pierderea primului job. Practic, de la o melodie de-a sa mi s-a tras (Bad). Prin '97, vara, puneam muzică în week-end-uri, digeiam adică, la un radio local, unul mic, fără pretenții, cu o mână de ascultători din cauza frecvenței pe care emitea (AM).

Într-o duminică, pe la 4, m-a găsit inspiraţia şi am asortat melodia amintită cu un comentariu de genul: „Michael Jackson e omul care a transformat sughiţul în artă, făcând din asta bani cu ghiotura”. Nu-mi făceam probleme că mă aude cineva din staff, mă gândeam că or fi la iarbă (de regulă, verde). M-a auzit, în schimb, un prieten al patronului. La sunat pe ăla, „bă, ce bou e pe post acuma că spune numa' tâmpenii?”, ăla nu ştia, nu prea îl interesa cine e în emisie duminica după-amiază.

Boul eram eu, firește. A venit la sediu c-o falcă-n cer şi cu una lipsă și mi-a zis textual (nu pot uita așa ceva, o spun deși nu prea se potrivește cu momentul): „Radioul ăsta nu e vagin să-și bage toți cretinii p... în el, clar? De mâine să nu te mai văd la butoane!” N-a fost chiar aşa, omul era doar nervos că-i stricasem siesta, i-am explicat că glumisem etc. „Ok, a zis, nu mai faci animație ziua și, dacă n-ai altceva mai bun de făcut, poţi mixa, noaptea, da' fără voce”, „Ok, am zis și eu și am mai stat două săptămâni (gratis, cică banii pe care trebuia să-i încasez erau amendă). Apoi am plecat definitiv, călare pe-un cal sur, precum Kirk Douglas în Lonely are the Brave. N-am zis nimic. Cred că mă durea o măsea.

Și-acum două lucruri serioase. Emoţionante, deopotrivă.

1. Declaraţia Madonnei la auzul veștii (foto)

2. Textul lui Roger Ebert în Chicago Sun Times din care reproduc începutul și sfârșitul.

"Michael Jackson was so gifted, so lonely, so confused, so sad. He lost happiness somewhere in his childhood, and spent his life trying to go back there and find it. When he played the Scarecrow in The Wiz (1978), I think that is how he felt, and Oz was where he wanted to live. It was his most truly autobiographical role (...)

 
The scene everyone remembers from The Wiz is Dorothy and the Scarecrow, the Tin Man and the Cowardly Lion dancing and singing down the Yellow Brick Road. They were off to see the Wizard, and a wonderful Wizard he was, because of the wonderful things he does. In the story, the Wizard is a lonely little man hiding behind a curtain, using his power to create a wonderland. Now Michael Jackson will never be able to tell us what he was hiding behind his curtain. But because of his music, we danced and sang.” (Filmul la care se referă Roger Ebert - The Wiz - a fost regizat de Sidney Lumet, care ieri a împlinit 85 de ani.)

Am ales videoclipul de faţă fiindcă e mai apropiat de zilele în care noi trăim și alții mor. They Don't Really Care About Us e din 1996 și a avut două versiuni. Prima, filmată integral în Brazilia, foarte colorată, cu Michael dansând și amestecându-se printre oamenii locului și asezonată cu un moment de ciné-vérité: o admiratoare străpunge cordonul de siguranţă, îi sare în braţe ca disperata, Michael se dezechilibrează şi cade în genunchi. E ajutat să se ridice chiar de Spike Lee, regizorul videoclipului.

A doua e mai percutantă vizual şi se pliază mai bine pe mesajul piesei. Iconoclastă și dură, pe măsura reputației lui Spike Lee, varianta asta a fost cenzurată și refuzată de unele canale TV de muzică (prea multă violență). La ora actuală, pare un epatant exercițiu de stil și nimic mai mult în comparație cu, de pildă, zguduitoarea moarte a unui român într-o gară de metrou din Italia, înregistrată în timp real de o cameră de supraveghere, impasibilă și rece precum gloata care a asistat fără să miște un deget (imaginile au fost difuzate la tv ca atare, pe repeat, fără nici o intervenție la montaj).  

Only for the records: Michael Jackson a lucrat cu câţiva regizori mari şi foarte mari: Mark Romanek pentru Scream (1995), John Singleton pentru Remember the Time (1992), John Landis pentru Black or White (1991) & Thriller (1984) și... Martin Scorsese pentru Bad (1987).

"Am fost întotdeauna fascinat de prestația scenică a lui Michael Jackson și în special de maniera lui de dans (...). Quincy Jones ne-a contactat și mi-a trimis cântecul Bad, care mi-a plăcut. Oferta a venit într-un moment în care mă puteam ocupa de ea, și mă întrebam ce anume vroia el. Atunci când l-am cunoscut în California el mi-a zis să vin cu o idee, drept pentru care l-am adus pe Richard Price și am venit cu o idee bazată pe un incident real petrecut în Harlem.  

L-am pus pe Michael printre actori negri din Harlem și am turnat secvenţele dramatice în alb-negru, foarte în spiritul filmului The Cool World al lui Shirley Clarke. Întregul film are o lungime de 16 minute, iar secțiunea dramatică durează zece minute. În momentul crucial, atunci cânnd își face apariția muzica, iar el devine un Jackson diferit, într-un costum nou, am trecut pe color. Dar chiar și atunci se petrece în metrou, drept pentru care sunt doar dale albe, iar toți sunt îmbrăcați în negru. Apoi ajung la melodia Bad, dansează și totul se rezolvă (...). 


Lucrul cu Michael Jackson la Bad a reprezentat contrabalansarea experienței mele cu Paul Newman la The Color of Money, așa după cum The Last Waltz a fost contraponderea la New York, New York, Italianamerican la Mean Streets, American Boy la Taxi Driver şi, cred Mirror, Mirror la After Hours.”(Martin Scorsese)

Fragmentul a fost extras din volumul Scorsese despre Scorsese, apărut în românește la Editura Allfa, în 2001.